Nume
Parola
Vizualizări: 5549
Cea mai de preț investiție, investiția în tineri!
Chișinău, 16 Iulie 2021 — Viaţa orașului Sîngera și localităților din componența sa: Revaca și Dobrogea, este, cu siguranță, altfel după realizarea proiectului „CONSORȚIU PENTRU BUNA GUVERNARE”, scopul căruia a fost de a crește gradul de implicare a tinerilor în viața publică prin activități precum ateliere de lucru şi informare, concurs de mini proiecte locale, activități de cunoaștere şi analiză critică a structurii şi activității APL, participare la procesul decizional şi informarea activă a publicului.

Derulat din luna mai curent, cu susținerea financiară a proiectului AGREED - Activarea Reformei Guvernării pentru Îmbunătățirea Dezvoltării- „CONSORȚIU PENTRU BUNA GUVERNARE”, promovează dezvoltarea personală a tinerilor, activismul civic şi dezvoltarea comunității în general.

Ideea proiectului a fost determinată de contextul social, în care tinerii, în special elevii din comunitățile suburbiilor municipiului Chișinău sunt pasivi și neimplicați în viața socială. Cauzele pasivității sunt multiple şi de cele mai multe ori combinate: migrația, insuccesul școlar, dificultățile economice ale familiei, neîncrederea în școală şi autorități, posibilitatea acesteia de a oferi șanse reale de trai decent, pierderea valorilor etc. Riscul ca acești elevi să părăsească țara este foarte mare, în special dacă aceștia depășesc vârsta legală care le-ar permite continuarea studiilor sau munca în străinătate.

În acest context, Asociația obștească ”Asociația pentru Motivație și Dezvoltare Comunitară” (AmDC) din orașul Sîngera a venit în sprijinul rezolvării acestei probleme prin activități care ajută tinerii să-și dezvolte propriile abilități de organizare, aptitudini de învățare, comunicare, lucru în echipă și capacitate de luare a deciziilor.

Suntem martorii schimbărilor la diferite nivele: politic, economic în fiecare zi. Însă, cei mai mulți dintre cetățenii tineri ai țării noastre nu au fost şi nu sunt pregătiți pentru a răspunde noilor cerințe ale societății democratice şi a procesului de democratizare şi se confruntă în continuare cu problema de cetățeni pasivi care nu cunosc importanta responsabilității civice.

Distanța dintre tineri, instituțiile publice şi procesul democratic este, de asemenea, din cauza lipsei de tradiție de participare a tinerilor în construirea unei societăți democratice.

Pentru a realiza o schimbare, tinerii au nevoie de sprijinul adulților, îndeosebi a Administrației Publice Locale.

În cadrul acestui proiect, pe parcursul a doar 2 luni, au fost organizate şi susținute 3 sesiuni de instruire și 2 ateliere de lucru cu tematica: Cunoașterea şi Analiza critică a structurii şi activității APL, Formarea bugetului local şi al impozitelor locale, Participare la procesul decizional. Procesul Bugetar și participarea cetățenilor. Aceste ateliere s-au desfășurat cu participarea elevilor, tinerilor din localitate, reprezentanților Consiliului local, celor mai active persoane.

Una din concluziile acestor ateliere este că elevii, tinerii care locuiesc în comunitățile menționate trebuie să fie încadrați mai intens într-un șir de activități, unde să comunice, să creeze şi să afle:
- Cum te implici ca cetățean activ?;
- Ce este o politică publică şi cum sunt îndemnați tinerii să participe la conducerea statului?;
- Cum putem influența schimbările în viață şi cum trebuie să ne alegem liderii?! etc.

O altă problemă identificată de participanți este nevoia investirii în educația financiară a elevilor, descifrarea tainelor de scriere a proiectelor și atragerea de investiții în localitate.
Pentru a veni în întâmpinarea acestei probleme au fost invitați experți, parteneri ai proiectului, care au venit cu o serie prezentări, materiale video, studii de caz, teste, etc.
Sesiunile de instruire privind formarea Bugetului local, structura veniturilor și cheltuielilor au stârnit interesul nu numai al tinerilor, dar câtorva consilieri locali, care au conștientizat importanța impozitelor locale şi rolul acestora în formarea resurselor financiare publice pe exemplu primăriei Sîngera, ponderea impozitelor la bugetul local, cât și exemple de acțiuni de creștere a veniturilor în bugetul local. În cadrul unui atelier separat, după finalizarea proiectului, se va aplica pentru prima dată în orașul Sîngera și mecanismul de (re)alocare a banilor din bugetul public - Regulamentul de bugetare participativă, tendință nouă în RM.

Pentru că dezvoltarea durabilă începe din familie, grădiniță, continuând cu școala şi cu formarea unor noi comportamente, care apar permanent în funcție de diversitatea situațiilor vieții, se impune implicarea copiilor şi tinerilor în viața comunității, a unei gândiri constructiviste, integrate, care să facă posibilă dezvoltarea unei comunități prospere.

Copiii şi tinerii din orașul Sîngera, Dobrogea și Revaca devin responsabili grație activităților implementate, învață să identifice problemele din jurul lor, să găsească soluții de rezolvare, să conștientizeze necesitatea rolului lor în transmiterea valorilor, de respect față de semeni, de iubire față de natură, de cooperare pentru rezolvarea problemelor .

Urmare celor discutate am ajuns la concluzia că structura funcțională de care au nevoie tinerii este un Serviciu Comunitar Constant în baza acțiunilor de voluntariat. Anume aceste acțiuni dau ocazia de a pune în aplicare idei și de a manifesta dorința de a fi altfel: activ, preocupat, responsabili şi implicat.

Impactul acestor activități nu s-a lăsat greu așteptat. Acesta este ilustrat de creșterea numărului voluntarilor care doresc să se implice în activitățile asociației AmDC. Actualmente, AmDC a constituit 3 grupuri de inițiativă, formate din 45 de membri, divizați câte 15 voluntari per localitate. Tinerii voluntari au între 12 şi 28 ani, sunt activi şi, mai presus de toate, doresc ca localitățile lor să prospere. Ei vor lupta pentru a influența elevii și tinerii din afara procesului educațional să activeze în cadrul mini-proiectelor locale pe care le vor derula începând cu luna septembrie curent.

În cadrul proiectului „CONSORȚIU PENTRU BUNA GUVERNARE” tinerii învață cum să coopereze cu autoritățile locale, cum să se facă auziți la ședințele Consiliului Local și să prezinte proiecte și inițiative pe interesul lor, învață să activeze în diverse comitete şi grupuri mici; cum să colecteze şi să analizeze informația; cum să participe la luarea deciziilor care îi privesc; cum să soluționeze conflictele, de ce trebuie să dezvolte servicii în favoarea comunității, cum să evalueze pozițiile şi argumentele lor şi ale altor persoane, care sunt valorile şi principiile fundamentale ale democrației, etc.

AmDC devine o echipă mare și bună. Fiecare știe ce are de făcut. „CONSORȚIU PENTRU BUNA GUVERNARE” reprezintă o soluție viabilă pentru toţi acei care cred în educația civică în cadrul unei democrații, pregătesc cetățeni activi pentru viața de azi şi de mâine, manifestă responsabilități de a menține şi îmbunătăți guvernarea locală.

Comunitatea are nevoie de persoane responsabile şi aceștia sunt ei, elevii, copiii şi tinerii noștri. Investind în formarea lor, investim în viitor!


Rodica Frecăuțanu, trainer în cadrul proiectului


Proiectul “Consorțiu pentru Buna Guvernare”, implementat de A.O. “Asociația pentru Motivație și Dezvoltare Comunitară” în colaborare cu Primăria orașului Sîngera și co-finanțat în cadrul proiectului #AGREED -„Activarea reformei guvernării pentru îmbunătățirea dezvoltării”, implementat de #ALDA în cooperare cu Clinica Juridică Universitară și Agenția de Dezvoltare Locală Moldova și co-finanțat de Uniunea Europeană.