Nume
Parola
Vizualizări: 6736
Specialiști în eficiență energetică din 10 Consilii Raionale din țară vor fi instruiți în domeniul eficienței energetice
26 Martie 2019 — La 26 martie 2019, în incinta Camerei de Comerț și Industrie a Republicii Moldova (CCI a RM) a avut loc lansarea oficială a cursului „EUREM – Manager energetic european”, destinat managerilor energetici din consiliile raionale. La eveniment au participat reprezentanți ai CCI, manageri energetici, formatorii în domeniul eficienței energetice, precum și absolvenți ai programului EUREM. Cursul este organizat de Camera de Comerț şi Industrie a Republicii Moldova (CCI) şi susținut prin intermediul proiectului „Modernizarea Serviciilor Publice Locale din Republic Moldova” (MSPL), implementat de către Agenția de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ).

În discursul de deschidere Sergiu Harea, președintele CCI a menționat că: „Datorită proiectului „Modernizarea serviciilor publice locale” implementat de GIZ au fost realizate un șir de programe şi proiecte de eficiență energetică atât la nivel local cât şi regional, iar Camera de Comerț și Industrie este unica instituție din țară care oferă cursul de instruire în domeniu. Începând cu anul 2011 au fost certificați 134 de manageri de la instituții atât publice, cât şi private”.

Christina Otto, manager de proiect GIZ/MSPL a menționat despre eficiența energetică ca despre un sector cheie în majoritatea țărilor și o prioritate la nivel mondial. „Utilizarea la scară largă a tehnologiilor și practicilor de eficiență energetică va duce cu siguranță la efecte pozitive în Republica Moldova. Proiectul MSPL salută oportunitatea de a sprijini eforturile Republicii Moldova în asigurarea acestei resurse. Iată de ce, continuăm să promovăm cursurile care duc la certificarea EUREM. Armonizarea la nivel european a standardelor de formare pentru managerii energetici prin intermediul cursurilor EUREM va ajuta Moldova să introducă și să aplice pe scară largă standardele europene în acest sector. Anumite proiecte, cum ar fi EUREM contribuie la securitatea energetică a Republicii Moldova”, a mai declarat Christina Otto.

Sveatoslav Postoronca, secretar științific, Institutul de Energetică al Republicii Moldova, absolvent al cursului EUREM în 2017: „Cursul EUREM a fost o experiență foarte utilă pentru mine. În cadrul acestui curs, am învățat despre fizica procesului energetic, practica implementării proiectelor, managementul energetic, legislația din domeniu, baza normativă și multe alte lucruri importante. Pe lângă partea teoretică acumulată, am văzut la mod practic cum se dezvoltă lucrurile în acest domeniu. Cursul m-a ajutat să stabilesc relații cu persoane din domeniul eficienței energetice, din administrația publică. De asemenea, formatorii acestui curs sunt foarte bine pregătiți, ceea ce-l foarte interesant și interactiv”.

Anul acesta este organizată cea de-a 11 ediție a cursului EUREM în Republica Moldova. Cursul se va desfășura în perioada martie – iunie 2019 și va fi structurat în 18 module, în cadrul cărora vor fi instruiți managerii energetici din 10 consilii raionale. Acesta se va finaliza cu o prezentare publică a proiectelor de eficiență energetică, pe care participanții le vor realiza pe durata instruirii. La finalul cursului participanții vor susține examenul teoretic, vor prezenta proiectele și vor obține certificate recunoscute la nivel european.

Cursul EUREM a fost lansat în Republica Moldova pe 4 aprilie 2011, cu suportul financiar al Guvernului Germaniei, prin intermediul proiectului „Modernizarea Serviciilor Publice Locale în Republica Moldova” (MSPL) implementat de Agenţia de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ) şi Comitetului de Est al Economiei Germane (Ost-Ausschuss der Deutschen Wirtschaft) şi cu susținerea Ministerului Economiei al Republicii Moldova.

**************

Proiectul „Modernizarea Serviciilor Publice Locale în Republica Moldova" (MSPL) este implementat de Agenția de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ) în parteneriat cu Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului al Republicii Moldova și sprijinit financiar de Ministerul German pentru Cooperare Economică şi Dezvoltare (BMZ), Uniunea Europeană, Guvernul României, Guvernul Suediei și Agenţia Elvețiană pentru Dezvoltare şi Cooperare (SDC).