Nume
Parola
Vizualizări: 1190
Eficiența energetică și schimbările climatice domeniu de interacțiune și consolidare pentru Autoritățile Publice Locale
12 Octombrie 2012 — La 5 octombrie 2012 a avut loc masa rotundă la nivel național în domeniul eficienței energetice și a schimbărilor climatice organizată de Congresul Autorităților Locale din Moldova (CALM) în parteneriat cu Rețeaua Asociațiilor Autorităților Locale din Europa de Sud-Est (NALAS) și proiectul regional PNUD Bratislava “Gândește Global, Dezvoltă Local” (TGDL).
Obiectivele acestui eveniment au cuprins prezentarea programului „Gândește Global, Dezvoltă Local”, prezentarea și discutarea Planului Strategic a Congresului Autorităţilor Locale din Moldova în domeniul eficienţa energetice, schimbărilor climatice și energiei regenerabile, care are drept scop dezvoltarea capacităților Autorităților Publice Locale în a identifica necesitățile prioritare referitor la eficienţa energetică și schimbările climatice, precum și interacțiunea cu guvernul central la implicarea Autorităților Locale în implementarea strategiilor legate de eficiența energetică, managementul energiei și gestionarea ecosistemelor. La fel au avut loc discuții și schimb de opinii privind corelarea dintre diferite proiecte, programe, strategii guvernamentale în domeniul eficienței energetice şi schimbărilor climatice care vizează realizarea de sinergii mai mari care să conducă la o eficiență mai mare în domeniul eficienţei energetică şi schimbările climatice.
Planul Strategic CALM privind eficienţa energetică, schimbările climatice şi energia regenerabilă a fost elaborat în cadrul programului " Gândește Global, Dezvoltă Local" finanțat de oficiul regional PNUD Bratislava și implementat de Rețeaua Asociațiilor Autorităților Locale din Europa de Sud-Est (NALAS). Programul " Gândește Global, Dezvoltă Local" utilizează cooperarea regională pentru a iniţia şi a pune în aplicare măsuri interne de abordare a problemelor legate de schimbările climatice și vizează trei obiective principale: consolidarea capacităților, cooperare inter-municipală și implicarea comunităţii. În primul an de activitate a programului sunt 3 ţări beneficiare și anume Moldova, Kosovo si Macedonia. Sub auspiciile NALAS, programul "Gândește global, dezvoltă local", a creat o platformă regională pentru schimbul de cunoştinţe şi dezbateri politice: Reţeaua Locală Integrată de Răspuns. Obiectivul acestei rețele este de a folosi experienţa din regiune şi dincolo de Europa, pentru a identifica dezvoltarea capacităţilor şi instrumentele financiare necesare pentru implementarea legislaţiei naţionale şi strategilor locale. În faza iniţială, se vizează managementul municipal/comunitar al energiei, eficienţa energetică a clădirilor, managementul ecosistemelor şi planificarea utilizării terenurilor.
Serviciul comunicare si relaţii cu publicul al CALM.
Tel. 223509

Autor: Congresul Autorităţilor Locale din Republica Moldova

Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă