Nume
Parola
Vizualizări: 5578
Competența de asigurare a tinerilor specialiști cu locuințe va fi transmisă către APL de nivelul I
21 Aprilie 2016 — Tinerii specialiști cu studii superioare și postuniversitare de rezidențiat, repartizați și angajați în câmpul muncii în instituțiile publice din țară vor fi asigurați cu locuințe gratuite de către autoritățile publice locale de nivelul I, potrivit proiectului modificărilor și completărilor, elaborate și promovate de Ministerul Dezvoltării Regionale și Construcțiilor în decizia Guvernului din 12noiembrie 2008.

Modificările și completările sunt determinate de intrarea în vigoare a noii Legi cu privire la locuințe, prin care atribuțiile privind construcţia şi procurarea de locuinţe sociale, de manevră și de serviciu au fost puse pe seama APL de nivelul I. La modul practic, e vorba de transmiterea funcțiilor de procurare a locuințelor pentru tinerii specialiști repartizați la lucru în instituțiile bugetare din comune și sate în competența autorităților publice locale ale acestor unități administrative.

Proiectele contractelor de vânzare-cumpărare a locuințelor vor fi perfectate și transmise gratuit tinerilor specialiști de către APL de nivelul 1 în baza cererilor depuse de către aceștia.

Totodată, se propune revederea componenței nominale a Comitetului de coordonare a activității de asigurare cu locuință gratuită a tinerilor specialiști. Președintele acestuia urmează să fie desemnat de către Vicepremierul Gheorghe Brega, Vicepreședinte ministrul tineretului și sportului Victor Zubcu, iar printre membrii Comitetului de coordonare se vor regăsi adjuncții miniștrilor finanțelor educației, sănătății, reprezentanții Patronatelor și Sindicatelor.

Implementarea noilor reglementări va fi efectuată în limita mijloacelor alocate de la bugetul de stat în acest scop. Astfel, aceste competențe de asigurare cu locuințe gratuite a tinerilor specialiști, repartizați și angajați la muncă în teritoriu vor fost transmise de către autoritățile publice centrale celor locale împreună cu mijloacele necesare pentru realizarea lor.

Autor: Publicația Periodică „Monitorul Fiscal FISC.MD”

Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă