Vizualizări: 6171
Agenda europeană pe domeniile de competențe ale Ministerului TIC, discutată la Bruxelles de viceministrul Vitalie Tarlev
Chisinau, 12 Decembrie 2014 — În cadrul unei vizite de lucru la Bruxelles, în perioada 9-10 decembrie, viceministrul TIC, Vitalie Tarlev, a participat la a 7-a reuniune de nivel înalt a Parteneriatului de Mobilitate Republica Moldova – Uniunea Europeană și la reuniunea Inițiativei Europa de Sud-Est electronică (eSEE).
La reuniunea Parteneriatului de Mobilitate RM-UE au participat reprezentanți ai instituțiilor de resort din Republica Moldova și din statele membre UE, precum și ai altor structuri guvernamentale și non-guvernamentale interesate. Agenda forului a cuprins o serie de discuții pe marginea stadiului de implementare a Parteneriatului de Mobilitate, evaluarea proiectelor realizate în domeniul facilitării liberei circulații a persoanelor, prevenirii și combaterii migrației iregulare, facilitării mobilității circulare și valorificării migrației în politicile de dezvoltare ale RM. De asemenea, în cadrul reuniunii au fost trasate prioritățile de cooperare pe viitor.
Partenerii europeni au apreciat realizările și angajamentul autorităților Republicii Moldova în consolidarea politicilor migraționale în regim pilot, considerate bune practici la nivel global. Țara noastră a fost încurajată sa împărtășească această experiență cu alte state din cadrul Parteneriatului Estic.
În alt context, viceministrul Vitalie Tarlev a participat și la reuniunea Inițiativei Europa de Sud-Est electronică (eSEE), desfășurată sub egida Consiliului Regional de Cooperare. La for au fost prezentate ultimele evoluții pe marginea implementării Agendei Europa de Sud-Est electronică Plus în țările membre, analizat statutul actual de aplicare a Strategiei Europei de Sud-Est 2020 (SEE 2020), precum și propunerile de operaționalizare a măsurilor prioritare din cadrul pilonului de creștere inteligentă a Strategiei SEE 2020.
De asemenea, au fost abordate diverse proiecte de colaborare în regiunea Europei de Sud-Est cu parteneri din cadrul Comisiei Europene (DG Connect și DG Enlargement), Programului Națiunilor Unite pentru Dezvoltare și a Departamentului ONU pentru Afaceri Economice și Sociale (UNDESA), menite să contribuie la dezvoltarea Societății Informaționale în regiune.

Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2300
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 167
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 15
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1658
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1321
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33