Nume
Parola
Vizualizări: 1312
Partidul Social Democrat şi-a trasat sarcinile imediate şi de perspectivă privind mobilizarea pentru alegerile parlamentare din anul 2009
Cişinău, 3 Noiembrie 2008 — Duminică, 2 noiembrie curent, a avut loc şedinţa ordinară a Consiliului Naţional al Partidului Social Democrat. În cadrul ei a fost pus în dezbatere raportul Biroului Politic al PSD prezentat asistenţei de domnul Ivan Banari, vicepreşedinte PSD, deputat în Parlament. În urma discuţiilor pe marginea raportului membrii Consiliului au aprobat decizia privind sarcinile imediate şi cele de perspectivă privind pregătirea şi mobilizarea PSD în contextul participării cu succes la alegerile parlamentare din anul 2009. Consiliul a discutat şi a aprobat decizii asupra unor chestiuni de ordin statutar organizatoric. Prin vot deschis, dl Iurie Bolboceanu, vicepreşedinte PSD, deputat în Parlament, a fost ales în funcţia de Preşedinte al Consiliului Naţional al partidului. La fel, au fost aprobate modificări privind componenţa nominală a Consiliului Naţional şi componenţa Biroului Politic ale PSD. Serviciul de Presă al PSD