Nume
Parola
Vizualizări: 933
Declaraţia Comitetului Helsinki pentru Drepturile Omului din Moldova în legătură cu violarea dreptului la libertatea de exprimare şi întruniri paşnice faţă de Partidului Liberal
Chişinău, 8 Octombrie 2008 — Comitetul Helsinki pentru Drepturile Omului din Republica Moldova (CHDOM), este alarmat de actul de reţinere a preşedintelui filialei Orhei a Partidului Liberal (PL), domnului Mihai Cârlig. În legătură cu acest caz şi alte evenimente produse în jurul PL, pe parcursul caravanei „Retragerea armatei ruse de pe teritoriul RM” şi în legătură cu aceasta, CHDOM declară următoarele: 1. considerăm scopul Caravanei, declarat de PL, ca fiind actual, important şi necesar atât pentru soluţionarea echitabilă a conflictului din raioanele de est ale Republicii Moldova, cât şi pentru asigurarea unui grad mai înalt de respect faţă de drepturile omului şi valorile democratice; 2. dacă autorităţile centrale ale RM, cu adevărat doresc reîntregirea ţării, atunci acestea urmează să susţină (financiar, logistic, organizatoric) atât această acţiune, cât şi alte acţiuni ale societăţii civile, care contribuie la soluţionarea conflictului. 3. Dezaprobăm hotărât comportamentul organelor de drept, care fiind diferit la Chişinău, Orhei şi Bălţi, denotă executarea unei comenzi politice. În toate aceste cazuri poliţia a demonstrat ignoranţă faţă de legislaţia naţională şi actele dreptului internaţional, discriminând membrii unei formaţiuni de opoziţie în raport cu formaţiunile pro-guvernamentale . 4. Analizând declaraţiile şefului adjunct al Direcţiei de ordine publică MAI, Gheorghe Munteanu, care explică loialitatea organelor de drept faţă de agresorii ce au atacat participanţii la manifestaţia paşnică, organizată de PL în mun. Bălţi, deducem că neimplicarea poliţiei în conflict, reprezintă o răfuială pentru refuzul organizatorilor de a contracta serviciile prestate de poliţia mun. Bălţi. Menţionăm că potrivit art. 2 al Legii cu privire la poliţie, poliţia este obligată să asigure ordinea publică, iar conform art.1 al Legii privind întrunirile Statul garantează exercitarea de oricare persoană a libertăţii întrunirilor în modul prevăzut de Constituţia Republicii Moldova şi de actele internaţionale la care Republica Moldova este parte. 5. Considerăm reţinerea liderului filialei Orhei a PL ca fiind una de intimidare, nu doar faţă de membrii PL, dar şi faţă de întreaga societate. Apreciem asemenea acţiuni ca fiind expresia incapacităţii partidului de guvernământ de a concura pe arena politică în mod transparent şi civilizat. Acţiunile organelor de forţă în raport cu Mihai Cârlig şi alţi membri ai PL reprezintă o violare a dreptului la libertatea şi siguranţa persoanei, (art. 25 a Constituţiei şi art. 5 al CEDO), iar implicit, o pedeapsă pentru opiniile exprimate în mod paşnic şi violare a dreptului la libertatea de exprimare (art. 32 Constituţia RM şi art. 10 CEDO). 6. Împotrivirea Comisarului municipiului Chişinău şi a altor colaboratori de poliţie de a executa dispoziţia Primarului General, pe motivul că aceasta ar fi fost ilegală, reprezintă o violare a principiului separaţiei puterilor, deoarece nu ţine de competenţa poliţiei, ca organ executiv, să aprecieze legalitatea unui act administrativ. 7. Comitetul va monitoriza felul în care autorităţile vor da apreciere comportamentului abuziv şi inadecvat al organelor de drept, soldat cu violări grave ale drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale, garantate de angajamentele internaţionale ale Republicii Moldova. Atenţionăm că omisiunea statului de a oferi un remediu efectiv poate atrage noi condamnări a Republicii Moldova la nivel internaţional. Ştefan Urîtu Preşedintele Comitetului