Nume
Parola
Vizualizări: 5584
Campania de informare şi conştientizare „Scapă de deşeuri, locul lor nu e în localitatea ta!” continuă
Bălți, 25 Martie 2015 — În data de 24 martie, în incinta Liceului Teoretic “Victor Dumbrăveanu” din s. Corlăteni, r. Rîșcani a continuat campania de informare și conștientizare „Scapă de deşeuri, locul lor nu e în localitatea ta!”. Astfel, Asociația Obștească “Caroma Nord” a promovat o dezbatere cu genericul “Gestionarea deșeurilor în 5 pași”, eveniment organizat în cadrul Proiectului “Promovarea valorilor europene de mediu în Regiunea de Nord a Republicii Moldova”, realizat cu suportul financiar al Agenţiei SUA pentru Dezvoltare Internaţională (USAID), în cadrul Programului Consolidarea Societăţii Civile în Moldova, implementat de FHI 360.

Elevii din acest liceu își unesc eforturile pentru păstrarea și îmbunătățirea mediului înconjurător, implementînd idei și proiecte care se bazează pe valori fundamentale europene: demnitatea umană, libertatea, democrația, egalitatea, domnia legii și respectul drepturilor omului.

Doamna Baciu Stela, directorul adjunct pe educație, ne-a mărturisit că la moment liceul este încadrat într-un proiect pentru transparență în educație. Din 520 de copii care își fac studiile, în jur de 350 vor fi implicați în acest proiect.

Din discuțiile purtate în cadrul dezbaterii, mulți tineri vor aduce EUROPA acasă, prin aplicarea unui stil de viață și cultură responsabil pe care l-au remarcat sau cunoscut în țările cu o economie dezvoltată precum Germania, Marea Britanie, etc.

Liceenii care au vizitat deja cîteva țări europene au remarcat că cel mai mult au fost atrași de cultură, civilizație și, nu în ultimul rînd de curățenie, concluzionînd că anume curățenia este o sarcină importantă pentru fiecare cetățean.

Acordul de Asociere Republica Moldova – Uniunea Europeană presupune conştientizarea efortului pe care urmează să-l depunem pentru atingerea obiectivului de integrare europeană.

Transpunerea sistematică şi activă a valorilor europene în modul nostru de viaţă şi de acţiune cotidian, interiorizarea valorilor şi principiilor europene ne vor transforma în cetăţeni activi şi respectaţi ai UE şi va duce către integrarea noastră în civilizaţia contemporană a Europei.

Astăzi, în momentul în care Republica Moldova a semnat Acordul de Asociere cu UE, (capitolul 16 – Mediul înconjurător, capitolul 17 - Acțiunile climatice) şi a legiferat Strategia 2014-2023 - documente fundamentale menite să reformeze la standarde europene domeniul protecţiei mediului - implicarea societății civile în domeniul guvernanței de mediu este așteptată și necesară.

Una din modalitățile de a ne implica este monitorizarea, evaluarea şi influenţarea politicilor publice de mediu prin formularea de recomandări.
Reprezentații societății civile de mediu sunt invitați să participe cu recomandări și comentarii la documentele supuse consultărilor publice, în conformitate cu termenii indicați în anunțurile publicate de autorități.

Acest eveniment a fost posibil datorită ajutorului generos al poporului american oferit prin intermediul Agenției SUA pentru Dezvoltare Internațională (USAID). Opiniile exprimate aparțin AO Caroma Nord și nu reflectă în mod necesar poziția USAID sau a Guvernului SUA.”