Nume
Parola
Vizualizări: 4598
„Glasul Tinerilor”: „Renunțând la cumpărăturile realizate în pungile de plastic, contribuim la crearea unui mediu sănătos și curat”
Chişinău, 23 Mai 2014 — Pe 25 mai 2014, la Chișinău, în incinta magazinelor „Linella”, care se află în sectoarele Buiucani (str. Onisifor Ghibu 7/2) și Ciocana (str. Ion Dumeniuc 12), se va desfășura o amplă campanie ecologică, ce constă în promovarea ideii de înlocuire a pungilor din polietilenă, cu pungi din textil.

Campania „Fii ECOlogic!” este organizată de grupul de inițiativă al Băncii Mondiale „Glasul Tinerilor”, care este un grup consultativ format din 18 tineri, ce oferă posibilitatea includerii viziunilor tinerilor din țară în programele Băncii Mondiale.

De ce anume pungile eco?

Acestea sunt numite astfel, nu datorită faptului că ar fi fost confecționate din materiale naturale, dar, deoarece ele nu au un efect negativ asupra mediului înconjurător. Ele sunt create pentru a înlocui pungile din polietilenă. Acestea din urmă nu sunt supuse descompunerii, astfel încît în timpul arderii, ele elimină substanțe nocive, care în etapa finală, ajung în atmosferă. Pungile din polietilenă, cu ușurință pot fi numite cauza decesului multor păsări și animale. Durata de utilizare a acestei pungi este de câteva minute, iar pentru descompunerea acesteia sunt necesari circa 400 ani. Comparativ cu pungile din polietilenă, acele ecologice pot fi reutilizate. Acestea pot rezista unei mase de până la 30 de kg și datorită rezistenței lor, înlocuiesc aproximativ 8-10 pungi din polietilenă. Renunțînd la aceste pungi, fiecare va economisi cîte 50 de litri de petrol pe an.

De fapt, nu contează atît de mult cifrele. Important este că această inițiativă are și un caracter social corporativ, care a sensibilizat și mediul de afaceri, fiind receptive următoarele organizații și companii: „Asociația Națională a Apicultorilor din Republica Moldova”; „Raiffeisen Leasing”, „Magenta Consulting”, pentru care responsabilitatea socială a afacerilor nu reprezintă un mijloc de a obține o etichetă înaltă în societate. Contribuția acestora constă în valorile etice, atitudine respectuoasă față de oameni, societate și mediul înconjurător.

În Republica Moldova, multe companii, conform propriei inițiative, implementează diverse programe sociale. Însă, la moment nu există careva din ele, care și-ar focusa obiectivul asupra fenomenului ecologic. Iată de ce Campania „Fii ECOlogic!”, pe lîngă scopul de informare, are drept țintă inițierea acelui semnal de alarmă către societate, dar și responsabilizarea mediului de afaceri.

Doar împreună vom reuși să creăm un mediu mai frumos și curat. Viitorul planetei depinde de noi.

Ora: 10:30
Data: 25 mai 2014
Locația: Supermarket Linella
Adresa: str. Ion Dumeniuc 12
Persoana de contact: Olga Sainciuc
Tel: 069175751
Ataşamente:
7884_FII ECOLOGIC.pdf