Nume
Parola
Vizualizări: 2405
333 de lucrări anulate la bacalaureat
Chişinău, 10 Iulie 2012 — Comisia Naţională de Examene a decis, în şedinţa de astăzi, 09.07.2012, anularea a 333 de lucrări scrise în cadrul examenelor de bacalaureat.
Este vorba despre 133 de lucrări anulate, scrise la examenul de bacalaureat de către candidaţii care au fost identificaţi cu telefoane mobile sau cu alte surse interzise prin metodologia de examene. Conform punctelor 63, 64 şi 123(alin.1) din Metodologia de Examene, aceşti candidaţi pot susţine examenul respectiv doar în sesiunea de bază, în următorul an.
Astfel, au fost anulate 6 lucrări la limba şi literatura română, 10 lucrări - la limba şi literatura română pentru alolingvi, 16 lucrări - la limba franceză, 19 lucrări - la limba engleză, 13 lucrări - la geografie, 36 lucrări - la istorie, 3 lucrări - la chimie, 28 lucrări - la matematică şi 2 lucrări - la pregătirea sportivă.
De asemenea, Comisia Naţională de Examene a decis anularea a 200 de lucrări în care au fost identificaţi itemi parţial sau total identici. Conform punctului 123, alineatul 2 şi 3 ale Metodologiei, candidaţi respectivi pot susţine repetat examenul respectiv în sesiunea suplimentară de bacalaureat, care va începe la 11 iulie şi va dura pînă la 18 iulie curent.