Nume
Parola
Vizualizări: 2011
Ministrul Educaţiei, Mihail Şleahtiţchi, a avut o întrevedere experti CE în domeniul învăţămîntului superior
Chişinău, 14 Iunie 2012 — Ministrul Educaţiei, Mihail Şleahtiţchi, reprezentanţi ai mai multor Direcţii din cadrul Ministerului Educaţiei au avut o întrevedere cu Lena Adamson şi Katia Dolgova-Drayer, experţi ai Consiliului Europei în domeniul învăţămîntului superior, care s-au aflat într-o vizită de lucru de două zile în Republica Moldova.
Ministrul Educaţiei a salutat prezenţa experţilor europeni şi a menţionat că suportul şi sugestiile Dumnealor cu referire la crearea şi activitatea Agenţiei de Asigurare a Calităţii în Învăţămîntul Superior vor ajuta ralierii învăţămîntului superior din Republica Moldova la standardele educaţionale europene.
Experţii au informat că au efectuat vizite de lucru la Universitatea de Stat din Moldova şi Universitatea Tehnică din Moldova, pentru a se informa despre starea de lucruri în ceea ce priveşte asigurarea managementului calităţii la nivel instituţional. De asemenea, au avut întrevederi cu reprezentanţii sectorului asociativ şi cu responsabili din cadrul Cancelariei de Stat.
Experţii au evaluat procesul de asigurare a managementului calităţii la nivel instituţional, în domeniul învăţămîntului superior autohton, au discutat cu experţi în domeniul învăţămîntului superior despre crearea viitoarei Agenţii de Asigurare a calităţii, în baza experienţei altor state. Experţii au formulat propuneri şi recomandări, care vizează crearea Agenţiei de Asigurare a Calităţii. Aceste recomandări vizează cadrul legal, managementul, activităţile Agenţiei.
Ministrul Educaţiei a menţionat că recomandările experţilor europeni corelează cu prevederile Codului Educaţiei, pe segmentul Învăţămîntului Superior. Iar implicarea experţilor va contribui la dezvoltarea învăţămîntului superior şi la realizarea obiectivelor educaţionale pe acest segment.
Nadejda Velişco, şefa Direcţiei Învăţămînt Superior, a afirmat că, experţii europeni urmează să formuleze concluziile şi sugestiile privind Regulamentul de activitate a Agenţiei de Asigurare a Calităţii, privind procesul de creare a Agenţiei de Asigurare a Calităţii, în baza experienţei altor state. Iar documentul va fi util atunci cînd va fi creată Agenţia. De asemenea, cu suportul experţilor Consiliului Europei va fi organizat un seminar privind asigurarea calităţii în învăţămîntul superior, în luna octombrie curent.