Nume
Parola
Vizualizări: 1752
Centrul Naţional Egiptean pentru Cultura Copilului anunţă concurs pentru copiii creativi
Chişinău, 19 Martie 2012 — Centrul Naţional Egiptean pentru Cultura Copilului propune concursuri internaţionale pentru copii în următoarele domenii:
- Concurs de pictură ”Egiptul în viziunea copiilor”; Termen limită pentru prezentarea dosarelor - 30 noiembrie 2012;
- Concursul jucăriilor confecţionate manual de către copii în stil folcloric; Termen limită pentru prezentarea dosarelor - 30 mai 2012;
- Concurs de fotografii în forma de portret, sau cu tematica Arhitectura, Natura sau la alegere liberă; Termen limită pentru prezentarea dosarelor - 30 iunie 2012.
Participanţii la concursuri vor trimite dosarele prin poştă la adresa Ministerului Culturii al Republicii Arabe Egipt:
Ministry of Culture – Foreign Cultural Relations
44, St. Messaha – Dokki
Giza – Arab Republic of Egypt

Cerinţele de participare:
• Vârsta 4-18 ani;
• Fiecare creaţie, pe verso sau suplimentar, va include următoare informaţie dactilografiată în limba engleză:
- Numele participantului
- Sex
- Data de naştere
- Naţionalitatea
- Adresa domiciliului
- Număr de telefon
- Denumirea creaţiei
- E-mail
• Dimensiunea creaţiei - pentru picturi format minim de 30x40 cm şi pentru fotografii format minim 13x18 cm şi maxim 30x45 cm;
• Pentru picturi: Sunt acceptate toate tehnicile de pictură, cu excepţia creionului negru; Grafice computerizate sunt acceptate;
• Creaţiile nu vor fi restituite;
• Participanţii vor primi medalii de aur şi argint, şi certificate de merit.

Pentru mai multe detalii, contactaţi Direcţia Relaţii internaţionale şi integrarea europeană la tel. 238061.