Nume
Parola
Vizualizări: 2566
Asistenţă UE în sectorul învăţămîntului vocaţional
Chişinău, 26 Ianuarie 2012 — Reprezentanţii Direcţiei învăţămînt secundar profesional şi mediu de specialitate a Ministerului Educaţiei au participat la masa rotundă de prezentare a propunerii de proiect „Suport pentru consolidarea managementului sectorului Învăţămîntului Vocaţional Tehnic din Republica Moldova.” În cadrul evenimentului, organizat sub egida Delegaţiei Uniunii Europene, experţii au prezentat planificarea intervenţiilor Uniunii Europene în sectorul educaţiei profesionale din Republica Moldova.

Niels H. Kristensen, expert UE, a realizat întrevederi şi interviuri cu părţile interesate în această problemă şi a propus acţiuni de consolidare a managementului sectorului VET în Moldova. Printre acestea el a menţionat: cartografierea reţelei instituţiilor VET, consolidarea cadrului instituţional şi a capacităţii la nivel de management central al Direcţiei VET din cadrul Ministerului Educaţiei, crearea comitetelor sectoriale pentru cele mai importante ramuri ale economiei, dezvoltarea sistemului de calificări VET în cadrul naţional de calificări, elaborarea mecanismului pentru certificarea, validarea şi recunoaşterea calificărilor, dezvoltarea sistemului de management al performanţei în sistemul VET.

Viceministra educaţiei, Loretta Handrabura, prezentă la eveniment, a declarat că asistenţa tehnică din partea UE va contribui la realizarea reformei în acest sector. „Sîntem interesaţi ca prin obiective clar definite şi acţiuni concrete să asigurăm calitatea formării profesionale pe această treaptă şi, implicit, a muncitorilor înalt calificaţi, necesari sectoarelor reale ale economiei”, a specificat Loretta Handrabura.