Nume
Parola
Vizualizări: 5506
Masă rotundă de pledoarie pentru promovarea sănătății adolescenților și serviciilor prietenoase tinerilor
Chişinău, 23 Decembrie 2011 — Un eveniment de pledoarie pentru crearea și extinderea serviciilor de sănătate prietenoase tinerilor s-a desfășurat la Centrul de Sănătate Prietenos Tinerilor „Neovita” din Chișinău. Evenimentul a fost organizat de Asociația „Sănătate pentru tineri” și a reunit reprezentanți ai Ministerului Educației, Ministerului Sănătății, Ministerului Tineretului și Sportului, reprezentanți ai agențiilor de dezvoltare SDC, UNICEF, UNFPA și OMS. La acțiune au participat, de asemenea, reprezentanți ai asociațiilor obștești și grupurilor de inițiativă ale tinerilor ce activează în domeniul promovării sănătății tinerilor – Centrul de Training CMB și Rețeaua educatorilor de la egal la egal Y-PEER.

În cadrul acțiunii, Asociația „Sănătate pentru tineri” a prezentat proiectul „Generaţie sănătoasă” și a propus participanților să identifice împreună locul și rolul acestui proiect în contextul existent de promovare a sănătății adolescenților în instituțiile de învățământ. Plusul de valoare ce-l aduce acest proiect în domeniul sănătății tinerilor este susținerea eforturilor Ministerului Sănătății de a crea și extinde serviciile de sănătate prietenoase tinerilor. De asemenea, proiectul își propune să sprijine Ministerul Educației și sistemul educațional în realizarea cu succes a educației de sănătate în instituțiile de învățământ. În context, inițiativa prevede identificarea și pregătirea unor persoane-resursă în școli, care să refere adolescenții, în caz de nevoie, la serviciile de sănătate prietenoase existente în teritoriu.

La masa rotundă de pledoarie pentru promovarea sănătății adolescenților și serviciilor prietenoase tinerilor, participanții au analizat experiențele de promovare a sănătății adolescenților în instituțiile preuniversitare de învățământ. Totodată, au fost prezentate rezultatele evaluării necesităților de instruire a persoanelor abilitate în promovarea sănătății adolescenților din instituțiile de învățământ – asistente medicale, psihologi școlari, profesori de educație civică și profesori de educația fizică. În cadrul evenimentului, au fost stabilite și modalitățile de integrare a proiectului „Generaţie sănătoasă” în contextul existent de promovare a sănătății adolescenților.

Proiectul „Generaţie sănătoasă” este realizat de Asociația „Sănătate pentru tineri”, cu sprijinul Agenției Elvețiene pentru Dezvoltare și Cooperare (SDC) şi UNICEF, în parteneriat cu Ministerul Sănătății și Ministerul Educației. Scopul inițiativei este de a contribui la extinderea accesului la serviciile de sănătate prietenoase tinerilor, astfel îmbunătăţind sănătatea și dezvoltarea tinerilor, inclusiv sănătatea sexuală şi reproductivă, şi de a reduce mortalitatea și morbiditatea maternă şi a copilului.

* * *
Contacte:
Asociația „Sănătate pentru tineri”
Centrul de Sănătate Prietenos Tinerilor „Neovita” din Chișinău
str. Socoleni, 19,
MD 2020, or. Chişinău,
Republica Moldova,
tel.: (373.22) 40.66.34
fax: (373.22) 40.66.32
info@neovita.md
www.neovita.md

# # #

INFORMAȚIE DE CONTEXT

Serviciile prietenoase tinerilor sunt servicii adaptate la nevoile adolescenților: sunt confidențiale, respectă intimitatea, nu judecă adolescentul, sunt accesibile ca locație, au un program adaptat la nevoile adolescenților, sunt comprehensive și răspund nevoilor reale ale adolescenților.

Serviciile prietenoase tinerilor sunt servicii oferite de specialiști de profil medical: medici, asistente medicale, psihologi, etc. Din serviciile prietenoase tinerilor fac parte și specialiști de profil nemedical, care lucrează cu adolescenții și care îi redirecționează (referă) la cadrele medicale de care adolescenții au nevoie.

Una din formele serviciilor prietenoase tinerilor sunt Centrele de Sănătate Prietenoase Tinerilor. O rețea de 12 centre de acest fel a fost creată în Moldova în anul 2006.

Serviciile prietenoase tinerilor răspund Standardelor de Calitate ale Serviciilor Prietenoase Tinerilor, aprobate în 2009. Acest document reflectă angajamentul şi priorităţile Ministerului Sănătăţii al Republicii Moldova în corespundere cu Politica Naţională de Sănătate, Strategia Naţională a Sănătăţii Reproducerii, Strategia pentru Tineret, Programul Naţional de profilaxie a infecţiei HIV/SIDA şi infecţiilor cu transmitere sexuală, Conceptul Serviciilor de Sănătate Prietenoase Tinerilor şi alte acte normative din domeniul sănătăţii şi dezvoltării tinerilor.

Standardele de Calitate ale Serviciilor Prietenoase Tinerilor includ 6 standarde:

Standardul 1. Persoanele tinere ştiu când şi unde să solicite servicii de sănătate.
Standardul 2. Persoanele tinere au acces uşor la serviciile de sănătate de care au nevoie și când au nevoie.
Standardul 3. Prestatorii de servicii de sănătate respectă confidenţialitatea şi intimitatea tinerilor.
Standardul 4. Serviciile de sănătate mobilizează comunitatea pentru promovarea serviciilor de sănătate prietenoase tinerilor.
Standardul 5. Prestatorii de servicii de sănătate oferă servicii efective şi comprehensive în conformitate cu necesităţile reale ale tinerilor.
Standardul 6. Toate persoanele tinere au acces egal la servicii de sănătate.