Nume
Parola
Vizualizări: 2350
Club de discuţii la Cahul: „Limba română în presa locală este ca o Cenuşăreasă”
24 August 2010 — Un Club de discuţii pe problemele cu care se confruntă media locale din Cahul s-a transformat într-o pledoarie a participanţilor pentru un nou ziar raional, în limba română. Asta fiindcă lipsa unei alternative îi dezavantajează pe oameni, care află din singura publicaţie bilingvă existentă, Cahul Express, mai mult despre oportunităţile de vânzare-cumpărare decât despre ştirile de interes local, evenimentele care îi afectează pe oameni. Totuşi, ziarul în cauză rămâne unul căutat şi aşteptat. Dacă emisiunile TV locale şi raionale sunt mai mult o portavoce ale celor care îi finanţează, adică administraţia, reporterii naţionali ajung rar prin părţile Cahulului, şi atunci în caz de intemperii.

La acest concluzii au ajuns cei 15 participanţi la un Club de discuţii din Cahul din 23 august 2010. Evenimentul a avut loc în cadrul proiectului european implementat de IDIS „Viitorul”, „Dezvoltarea şi promovarea unui climat mediatic modern în Republica Moldova”. ONG-iştii, jurnaliştii s-au dat cu părerea pe marginea problemelor care constrâng dezvoltarea sectorului mediatic:

„Am încercat de două ori şi fără folos să deschid un ziar de limbă română la Cahul, Curierul de Sud. Prima încercare a fost în anii ’90, şi am reuşit să edităm 15-20 de numere. A doua tentativă a fost mai bine pregătită, am atras un colectiv de jurnalişti profesionişti şi aveam o bază tehnică relativ bună. Însă, activitatea mea de antreprenor abia lua amploare, ziarul nu îşi acoperea cheltuielile din publicitate şi nu era rentabil. Când ne-a mers mai bine, tipografia a mărit preţurile. Menţionez că tipografia editează un alt ziar, bilingv, Cahul Express, adică concurentul nostru nemijlocit. Cred că trebuie să revitalizăm acest ziar: este nevoie de o publicaţie raională care să vorbească despre problemele oamenilor.”
(Vasile Petrenco, antreprenor)

„Cahul Express este un ziar bazat pe reclamă şi nu oferă informaţii de interes local. De fapt, poziţia limbii române în media din Cahul este cea a Cenuşăresei. Problema pe piaţa mediatică din Cahul este lipsa unei alternative.”
(Sergiu Cornea, prorector, Universitatea de Stat „Bogdan Petriceicu Haşdeu” din Cahul)

„Jurnaliştii ne cer bani ca să publice articole în limba română, argumentând că trebuie să îl traducă, iar la traducere schimbă sensul. Nu putem face nimic, fiindcă este un ziar local cu capital privat”.
(Anatolie Nebunu, Fundaţia Comunitară Cahul)

„Este foarte multă informaţie despre iniţiativele de dezvoltare locală, care nu sunt reflectate de presa din Cahul din acelaşi motiv, fiindcă ne cer bani. Nu mai zic că pentru media naţionale regiunile parcă nici nu există”.
(Aliona Sârbu, ONG „Centrul de Integritate Publică”)

IDIS „Viitorul” va mai organiza încă un club de discuţii în acelaşi format lejer la Chişinău. Anterior a avut loc o întâlnire similară la Bălţi şi alta tot la Chişinău, unde au fost discutate subiecte precum: respingerea raportului CCA pe 2009 de către Parlament, reformarea audiovizualului public, modul de distribuire a frecvenţelor către radiodifuzori.

Proiectul european „Dezvoltarea şi promovarea unui climat mediatic modern în Republica Moldova” este finanţat în cadrul Instrumentului European pentru Democraţie şi Drepturile Omului şi are un buget în valoare totală de 89563,82 EUR (85085,63 EUR - mărimea suportului oferit de Uniunea Europeană) şi are o durată de un an. Pe lângă promovarea recomandărilor de optimizare a legislaţiei pe libertatea de exprimare şi sectorul media, proiectul include şi elaborarea unui Strategii de dezvoltare a sectorului media şi semnarea unei Foi de parcurs pentru europenizarea media. Pentru a descuraja ingerinţele politicului în activitatea jurnaliştilor, politicienii vor fi invitaţi să semneze public un Acord de Neimplicare în Politica Editorială a Mass-media.

Totodată, IDIS va compila toate cazurile de atentate la libertatea mass-media într-o publicaţie-simbol, „Cartea Neagră a Mass-media Moldoveneşti”. În parteneriat cu institutul german „Institutul Moldova Leipzig” (MIL), vor fi instruiţi 20 de jurnalişti moldoveni, inclusiv din regiunea transnistreană, în domenii precum: practici europene de apărare a libertăţii de exprimare şi a mass-media, legislaţia media, advocacy. MIL va compila bunele practici într-un alt ghid-simbol, „Cartea Albă a Mass-media Moldoveneşti”.

Proiectul gestionat de IDIS „Viitorul” va include o campanie de promovare a libertăţii de exprimare. Prin intermediul posterelor, calendarelor tematice, dar şi a unor serii de articole plasate în media locale, vor fi prezentate soluţiile la problemele cu care se confruntă media, insistându-se pe optimizarea legislaţiei.