Nume
Parola
Vizualizări: 1625
Circa 680.000 de euro vor fi investiţi pentru îmbunătăţirea durabilă a instruirii profesionale
18 Iunie 2010 — La 18 iunie 2010, la Camera de Comerţ şi Industrie a Moldovei, s-a desfăşurat masa rotundă „Îmbunătăţirea durabilă a instruirii profesionale: soluţii şi perspective”, în cadrul căreia, factori de decizie, donatori internaţionali, reprezentanţi ai mediului de afaceri şi ai şcolilor de şcolilor profesionale din Moldova au discutat despre optimizarea instruirii profesionale a cadrelor pentru economia naţională, conform cerinţelor pieţei. Evenimentul a fostt organizat de Biroul Proiectului Camerei Meşteşugarilor din Koblenz, Germania, şi CCI a Moldovei.
La masa rotundă au luat parte reprezentanţi ai Ministerului Educaţiei, Ministerului Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei, conducerea Camerei de Comerţ şi Industrie, reprezentanţi si ambasadei Germaniei în Moldova, experţi din Germania, precum şi directori ai şcolilor profesionale.
În cadrul mesei rotunde a fost lansată partea a II-a a Proiectului de parteneriat dintre Camera Meşteşugarilor din Koblenz şi CCI a Moldovei în domeniul instruirii profesionale.
Pe parcursul a 2 ani 6 luni (2010-2012), proiectul prevede acordarea suportului de circa 680.000
de euro pentru modernizarea sistemului de instruire iniţială şi continuă a specialiştilor pentru 11 profesii muncitoreşti: lăcătuş auto, electrician, tâmplar, electrogazosudor, tencuitor, pavator, zugrav, chelner, brutar, patiser şi bucătar.
De asistenţă vor beneficia Şcoala profesională nr. 9 şi Liceul profesional nr. 1 din mun. Chişinău, precum şi încă o instituţie de învăţământ profesional. La şcoli vor fi deschise noi ateliere de lucru, utilate cu echipament modern, vor fi elaborate materiale didactice necesare pentru studii. De asemenea, se vor desfăşura seminare practice şi training-uri conduse de experţi din Germania, care vor instrui maiştri de la întreprinderi, cadre didactice de la instituţii de învăţământ profesional, elevi şi agenţi economici din Moldova, având la bază elemente ale sistemului dual german de instruire (instruirea practică şi continuă a viitorilor meseriaşi şi a maiştrilor de la întreprinderi).
Proiectul de parteneriat dintre CCI a Moldovei şi Camera Meşteşugarilor din Koblenz a fost iniţiat în noiembrie 2007 şi are ca bază experienţa bună în vederea pregătirii cadrelor muncitoreşti de pe piaţă. Programul este finanţat de Ministerul Federal german pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (BMZ) şi se desfăşoară în colaborare cu Societatea pentru Cooperare Tehnică (GTZ) .
Parteneri în Moldova ai acestui proiect sunt: Camera de Comerţ şi Industrie a Moldovei, Liceul profesional nr. 1 şi Şcoala profesională nr. 9, ambele din mun. Chişinău.
Din partea germană, la realizarea proiectului participă Camera Meşteşugarilor Koblenz.
În perioada noiembrie 2007- decembrie 2009, la Liceul profesional nr. 1 (specializat în pregătirea bucătarilor, patiserilor, brutarilor), şi Şcoala profesională nr. 9 (specializată în pregătirea specialiştilor în domeniul construcţie), cu susţinerea Proiectului de Parteneriat au fost amenajate şi utilate conform standardelor internaţionale două ateliere de instruire practică, care au o suprafaţă totală de 500 mp. Investiţia a constituit 40 mii euro pentru fiecare atelier – surse financiare oferite de Guvernul Federal al Germaniei. La rândul său, Ministerul Educaţiei al Moldovei a asigurat reparaţia atelierelor. În 2009, în ateliere au fost organizate 7 seminare a câte o săptămână, cu implicarea maiştrilor meşteşugari germani. La ele au participat 7 formatori de la şcolile profesionale nr. 9, nr. 2 şi nr. 7 şi Liceul profesional nr. 1 din Chişinău, precum şi de la unitatea de învăţământ din Vulcăneşti. La fel, au preluat experienţa germană 150 de elevi şi peste 120 de meseriaşi.
Anterior iniţierii programului, Biroul Proiectului Camerei Meşteşugarilor din Koblenz a efectuat un sondaj în rândul întreprinderilor din Moldova, referitor la abilităţile profesionale ale tinerilor specialişti, fiind chestionaţi 120 de agenţi economici. În urma analizei rezultatelor sondajului, a fost constatat faptul că, circa 90% din respondenţi apreciază calitatea instruirii în şcolile profesionale şi stagiul de perfecţionare fiind nesatisfăcătoare. Circa 95% din agenţi economici doresc să participe la formarea şi perfecţionarea continuă a propriilor angajaţi, iar 70% dintre ei fac deja acest lucru, însă în condiţii necorespunzătoare. Sondajul a relevat că, 90% din întreprinderi consideră că la procesul de evaluare, certificare şi perfecţionare a cadrelor trebuie să participe şi business-ul, prin intermediul CCI.
www.chamber.md