Vizualizări: 5529
Seară de caritate cu concert rock, licitaţie şi loterie
Chisinau, 23 Aprilie 2010 — Formaţia Gîndul Mîţei a susţinut un concert de excepţie în faţa a sute de tineri într-un club de noapte din Chişinău. Avînd o conotaţie caritabilă, concertul a fost dedicat îngrijirii paliative a copiilor cu maladii incurabile în stadii terminale, aflaţi la evidenţa Hospice-ului „Angelus”.
Iniţiativa in organizarea evenimentului aparţine Organizaţiei de Tineret AMN, care a dorit să dezvolte în acest mod capacitatea de responsabilitate civică a tinerilor şi să sprijine Fundaţia Hospice Angelus. În cadrul concertului a fost petrecute o loterie, o mică licitaţie, şi au fost încurajate donaţiile individuale ale celor prezenţi în sală. O mare popularitate au avut felicitările handmade, create de către copii şi voluntarii de la Hospice „Angelus”, care puteau fi achiziţionate în schimbul unei donaţii, mărimea acesteia fiind la discreţia cumpărătorului.
Donatorii serii au fost: restaurantul Calcutta, Sushi Bar, restaurantul „Pizza Celentano”, reţeaua de cinematografe Patria. Cadoul surpriză a fost interpretarea unui cîntec live împreună cu Nicu Ţărnă. La licitaţie au fost expuse două tricouri, unul dintre ele fiind licitat chiar de Nicu Ţărnă personal. Al doilea tricou a fost oferit cu multă generozitate de către FC Zimbru, avînd pe el autografele echipei de fotbal Zimbru din Chişinău.
Fundaţia Filantropică Medico-Socială „Angelus Moldova”, Hospice „Angelus”, îşi exprimă recunoştinţa faţă de organizatorii serii şi donatori: 500 dolari SUA au fost oferiţi de către OT AMN în fondul Hospice „Angelus”, iar compania Orange Moldova a venit cu o frumoasă donaţie de 10 mii lei. Mulţumim presei şi tuturor celor care au fost prezenţi, care au făcut donaţii individuale, au participat la loterie şi licitaţie, au cumpărat felicitări, şi astfel au contribuit la continuitatea serviciilor noastre.
Salutăm iniţiativa organizaţiei de tineret AMN care ne-a sprijinit prin acest eveniment şi ne-a ajutat să sensibilizăm opinia publică. Încurajăm şi suntem deschişi către colaborare cu toate organizaţiile şi asociaţiile cu responsabilitate socială.
În rezultatul acestei acţiuni frumoase au fost colectate 25 mii lei, care vor fi direcţionaţi pentru a asigura îngrijirea paliativă a copiilor cu maladii oncologice în stadii terminale.
Victoria Condrat
Şef departament fundraising
(+373 22) 244850
victoria@hospiceangelus.md
www.hospiceangelus.md

Autor: Hospice \"Angelus\"
Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă

Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2301
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 167
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 15
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1658
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1321
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33