Nume
Parola
Vizualizări: 1478
50 de funcţionari publici şi aleşi locali din raioanele Vulcăneşti şi Anenii Noi vor presta servicii publice de o calitate mai înaltă
22 Septembrie 2009 — 50 de funcţionari publici şi aleşi locali din raioanele Vulcăneşti şi Anenii Noi au fost instruiţi pe domenii precum management financiar, planificare strategică, prestarea serviciilor publice de calitate, combaterea violenţei domestice şi a traficului de persoane. Trainingurile au fost organizate de IDIS „Viitorul”, în cadrul unui proiect finanţat de Guvernul Japoniei şi Fondul Naţiunilor Unite pentru Securitate Umană.

„Aceste cursuri de instruire au scopul de a ridica nivelul de profesionalism al funcţionarilor publici şi al aleşilor locali, astfel încât aceştia să facă faţă unor probleme sociale acute, precum violenţa domestică sau traficul de persoane. Pe de altă parte, participanţii au însuşit principiile descentralizării şi ale desconcentrării, modul de promovare a intereselor comunităţii la nivel raional şi naţional. Am încercat să le insuflăm cât mai mult simţ practic, insistând pe atragerea de către autorităţile locale a investiţiilor şi mijloacelor financiare din surse extrabugetare”, susţine coordonatorul de program de la IDIS „Viitorul”, Viorel Furdui.

„Informaţia prezentată a fost foarte utilă şi ne va fi de mare ajutor în activitatea de zi cu zi, mai ales partea pe planificarea bugetară.”, relatează Constantin Gaidarji, primarul satului Carbalia, UTAG. Ludmila Ceaglîc, primarul satului Calfa, raionul Anenii Noi, afirmă la rândul său că este mai sigură pe ea atunci când gestionează finanţele locale: „Mi-am perfecţionat abilităţile şi am mai multă încredere în competenţele mele de lider. Cu siguranţă, acum voi şti să lupt pentru drepturile celor din Calfa şi la nivel de republică.”

Recent, experţii pe dezvoltare locală ai IDIS „Viitorul” au evaluat capacitatea administrativă şi au elaborat planuri de acţiuni menite să crească nivelul de competenţă a administraţiilor de nivelul I şi II a raioanelor Vulcăneşti şi Anenii Noi. Urmează ca, din fondurile proiectului, să fie finanţată câte o prioritate pentru fiecare localitate: 3000 USD pentru state, 5000 USD pentru oraşe şi 7000 USD pentru raioane. Iniţiativele selectate sunt diferite: de la amenajarea birourilor, spaţiilor pentru audienţa cetăţenilor, la procurarea echipamentului de oficiu.

În continuare, experţii IDIS vor asista raioanele Vulcăneşti şi Anenii Noi la elaborarea strategiilor de dezvoltare locală. Astfel, va fi analizat potenţialul socio-economic al celor două raioane, evidenţiindu-se punctele tari şi slabe. Procesul de elaborare a strategiilor de dezvoltare locală va fi unul participativ, întrunind atât funcţionarii publici şi aleşii locali, cât şi reprezentanţii mediului şi business şi a ONG-urilor locale. Strategiile raionale vor fi segmentate în planuri de acţiuni pentru fiecare sat şi comună, punându-se accent pe atragerea investiţiilor străine şi crearea locurilor de muncă stabile.

Strategiile de dezvoltare socio-economică pentru 2009-2011 vor fi adoptate în calitate de documente oficiale de către forurile raionale, iar implementarea lor va ţine de responsabilitatea Oficiilor de dezvoltare economică reală, care vor fi constituite în cadrul proiectului.