Nume
Parola
Vizualizări: 1494
Comisia Electorală Centrală a acreditat observatori naţionali şi internaţionali la alegerile Parlamentului din 29 iulie 2009
Chisinau, 14 Iulie 2009 — În şedinţa de marţi, 14 iulie 2009, Comisia a acreditat observatori naţionali şi internaţionali pentru monitorizarea alegerilor parlamentare din 29 iulie 2009, după cum urmează: - 2 persoane în calitate de observatori internaţionali din partea Ambasadei Republicii Azerbaidjan în Republica Moldova; - 1380 de persoane în calitate de observatori naţionali din partea Ligii Apărării Drepturilor Omului din Moldova. Marţi, prin hotărîrea sa, CEC a stabilit secţiile de votare la care cetăţenii RM domiciliaţi în unele localităţi din stînga Nistrului, în mun. Bender şi în unele localităţi ale r-nului Căuşeni, aflate provizoriu în afara controlului suveran din partea autorităţilor constituţionale ale R. Moldova vor putea vota în data de 29 iulie 2009. Alegătorii din localităţile vizate sunt incluşi în liste electorale suplimentare în care se va indica biroul electoral al secţiei de votare, aceştia urmînd să introducă buletinele de vot în urne separate, cu inscripţia „Urna specială”. În scopul garantării securităţii procesului de votare la secţiile de votare din localităţile aflate în Zona de Securitate, Comisia Electorală Centrală face apel către observatorii naţionali, internaţionali şi Comisia Unificată de Control, în vederea monitorizării desfăşurării paşnice a procesului electoral în cadrul secţiilor de votare respective. De asemenea, Comisia Electorală Centrală a examinat un şir de contestaţii.