Nume
Parola
Vizualizări: 1490
Peste 1500 de tineri au aflat mai multe despre votul conştient într-o societate democratică
3 Aprilie 2009 — Peste 1500 de tineri au participat la dezbaterile cu genericul „Rolul votului conştient în fortificarea instituţiilor democratice”, organizate de IDIS „Viitorul” în perioada ianuarie – martie 2009. În total, au avut loc 31 de dezbateri în raioanele RM. Iniţiativa dată este parte componentă a proiectului „Stimularea responsabilităţii civice în cadrul campaniei electorale din 2009”, finanţat de Delegaţia Comisiei Europene în Republica Moldova, prin intermediul Instrumentului European pentru Democraţie şi Drepturile Omului. La dezbaterile civice au participat tinerii lideri din comunităţile moldoveneşti. Aceştia au pus în discuţie subiecte precum: rostul instituţiei legislative într-o societate democratică, votul conştient şi informat, procedura de vot propriu-zisă. „Implicarea tinerilor în dezbateri pe teme de educaţia civică antrenează responsabilitatea şi dorinţa de implicare. Tinerii, fiind informaţi din surse veridice, sunt în măsură să explice semenilor lor importanţa unui vot conştient.”, susţine directorul de proiect Ghenadie Mocanu. Tinerii lideri relatează că au aflat mai multe despre rolul cetăţeanului şi s-au convins atât de necesitatea exprimării opţiunilor politice prin vot, cât şi de evaluarea respectării promisiunilor electorale de către aleşi: „Observ că unii tinerii sunt pasivi, nu se interesează de politică. Iată de ce cred că sunt deosebit de utile astfel de dezbateri, care îi mai trezesc din amorţeală.” (Olesea Mihailuc, 22 de ani, oraşul Cahul) „A vota e o datorie civică a fiecărui cetăţean. Aş spune chiar că prin asta demonstrezi că eşti om şi îţi pasă de ce se întâmplă şi în ce direcţie merg lucrurile.” (Tkaci Alexandru, 28 de ani, oraşul Tighina) Fiecare dezbatere civică a debutat cu prezentarea produselor campaniei IDIS „Viitorul” „Trezeşte-te şi votează”. Tinerii au primit un Ghid al alegătorului şi o broşură care surprind esenţa alegerilor parlamentare şi explică atribuţiile şi responsabilităţile instituţiei legislative. Amintim că au mai fost organizate trei concerte de stimulare a participării la scrutinul din 5 aprilie 2009. În total, au fost distribuite peste 300 de Ghiduri ale alegătorului, 75.000 de broşuri, 20.000 de postere, 25.000 de abţibilduri şi 40.000 de calendare. În prezent, la posturile TV şi radio locale rulează o serie de cinci spoturi civice. Toate materialele motivaţionale au fost finanţate de Uniunea Europeană.