Nume
Parola

Fă-ți cont de companie/organizație pentru a-ți crește prezența în presă și mediul online

  • 11 711 comunicate de presă
  • 140 instituţii/companii înscrise
  • 329 jurnalişti înscrişi
  • 475 utilizatori înscrişi
Vizualizări: 920
Chişinău, 3 Noiembrie 2008 — Spectacolul „Chiriţa în provincie”după Vasile Alecsandri, în regia lui Petru Vutcărău. Spectacolul va avea loc în zilele de 6, 7, 8, 9 noiembrie.
Vizualizări: 1618
3 Noiembrie 2008 — Comunităţile decernate cu statutul Celei mai bune practici a anului 2008 vor organiza Ziua Uşilor Deschise în localităţile lor pe parcursul lunii noiembrie curent. Astfel, vor împărtăşi experienţa lor de succes publicului local şi naţional.

Vizualizări: 855
Comrat, 2 Noiembrie 2008 — Cu toate că vinurile moldoveneşti au o mare popularitate şi renume în spaţiul post-sovietic, trebuie să sporim permanent competitivitatea vinurilor noastre, a declarat Prim-ministrul Zinaida Greceanîi în deschiderea festivalului regional al vinului. În condiţiile globalizării, cerinţele faţă de calitate devin tot mai înalte, deaceea autorităţile centrale depun eforturi susţinute, inclusiv financiare, pentru dezvoltarea ramurii vinicole.
Vizualizări: 3133
Chişinău, 31 Octombrie 2008 — Partidul Liberal Democrat din Moldova constată cu îngrijorare că guvernarea stopează conştient procesul de descentralizare administrativă şi nu doreşte asigurarea unei autonomii locale reale. În cadrul unei conferinţe de presă, susţinută la 31 octombrie, aleşii locali, membri ai PLDM: Iurie Ţap, primar de Floreşti, Vladimir Coteţ, viceprimar de Chişinău, Olga Gherman, primar de Verejeni, Teleneşti, Ghenadie Dumanschi, consilier municipal Chişinău, Ion Neagu, primar de Manta, Cahul au atenţionat opinia publică asupra faptului că legile ce reglementează activitatea administraţiei publice locale sunt imperfecte, nu funcţionează, ba chiar produc haos în sistemul administrativ.
Vizualizări: 1940
30 Octombrie 2008 — Comunităţile decernate cu statutul Celei mai bune practici a anului 2008 vor organiza Ziua Uşilor Deschise în localităţile lor pe parcursul lunii noiembrie curent. Astfel, vor împărtăşi experienţa lor de succes publicului local şi naţional.
Vizualizări: 1069
Chişinău, 30 Octombrie 2008 — Preşedintele Republicii Moldova, Vladimir Voronin, a efectuat o vizită la postul public „Radio-Moldova”, în cadrul căreia a participat la festivitatea de inaugurare a unui nou program „Radio Moldova Muzical” şi la solemnitatea de dare în exploatare a complexului digital de emisie. Preşedintele a menţionat faptul că astăzi, într-un moment festiv prilejuit de aniversarea a 78-a a Radiodifuziunii moldoveneşti, s-au produs două evenimente remarcabile – lansarea unui nou program în cadrul radioului public – „Radio Moldova Muzical” şi trecerea „Radio-Moldova” la emisie în format digital.
Vizualizări: 4013
Chisinau, 29 Octombrie 2008 — Alianţa „Moldova Noastră”, după o analiză detaliată, constată că proiectul Bugetului de Stat pe 2009 exprimă practica de fraudare a banilor publici, de şantajare a tuturor celor nesupuşi şi e destinat finanţării intereselor electorale ale Partidului Comuniştilor. AMN acuză Guvernul că îndeplineşte comenzi politice la distribuirea bugetului, în detrimentul priorităţilor reale ale ţării.
Vizualizări: 3978
Chisinau, 27 Octombrie 2008 — Alocuţiune a liderului Alianţei „Moldova Noastră” în cadrul Consiliului Politic Naţional al AMN din 25 octombrie 2008, care a dezbătut pregătirea partidului pentru alegerile parlamentare 2009 Stimaţi membri ai Consiliului Politic Naţional al partidului! Dragi prieteni!
Vizualizări: 1157
Chişinău, 27 Octombrie 2008 — Prin prezenta, oficiul coordonatorului naţional al Planului Preliminar de Ţară (PPŢ) are onoarea de a invita reprezentanţii mass-media la şedinţa de lucru a Grupului de monitorizare a implementării PPŢ al Republicii Moldova, în cadrul Programului SUA "Provocările Mileniului". Şedinţa va avea loc marţi 28 octombrie, cu începere de la ora 10.
Vizualizări: 1268
Chişinău, 26 Octombrie 2008 — În prima zi a vizitei Boris Grîzlov va avea o întrevedere cu Marian Lupu, Preşedintele Parlamentului Republicii Moldova. După ceremonia de semnare în Cartea oaspeţilor de onoare, cei doi oficiali vor face declaraţii de presă.