Nume
Parola

Fă-ți cont de companie/organizație pentru a-ți crește prezența în presă și mediul online

  • 11 689 comunicate de presă
  • 140 instituţii/companii înscrise
  • 329 jurnalişti înscrişi
  • 475 utilizatori înscrişi
Vizualizări: 1671
10 August 2019 — Se cunoaște că atunci când este ales un primar, cetățenii mai puțin țin cont de culoarea politică pe care o reprezintă candidatul. Dacă excludem cele câteva orașe mai mari, în restul cazurilor alegătorii acordă votul candidatului în care au cea mai mare încredere, celui care a demonstrat de-a lungul timpului că are integritate, că este o persoană respectabilă.
Vizualizări: 1753
5 August 2019 — Numeroase studii, dar și întrevederile cu partenerii din SUA mi-au atras atenția asupra modelului american de organizare a serviciilor publice atât la nivel național, cât și local. Acest model, prin implicarea sectorului privat, nu este o noutate pentru țările europene.

Vizualizări: 1812
1 August 2019 — La 31 iulie, la Chișinău a avut loc seminarul de instruire privind implementarea Mecanismului de Coordonare a politicii de stat în domeniul diasporă, migrație și dezvoltare (DMD) în politicile de dezvoltare locală. La evenimentul organizat de Biroul relații cu diaspora (BRD) au participat reprezentanții autorităților publice locale de nivelul I și II: primari, viceprimari, vicepreședinți de raion, reprezentanți ai Congresului Autorităților Locale din Moldova (CALM) și ai Oficiilor Teritoriale ale Cancelariei de Stat.
Vizualizări: 1794
30 Iulie 2019 — O inițiativă legislativă ce prevede sporirea veniturilor autorităților publice locale a fost înregistrată în Parlament. În cadrul emisiunii „La Înălțime cu CALM" am vorbit despre acest proiect cu deputatul Petru Frunze.
Vizualizări: 1768
30 Iulie 2019 — Maria Ghelan este primar al orașului Căinari. În perioada celor patru ani de mandat a reușit să implementeze mai multe proiecte, iar rezultatele sunt apreciate de către cetățeni și o motivează să-și continue activitatea.
Vizualizări: 2022
25 Iulie 2019 — Congresul Autorităților Locale din Moldova (CALM) a expediat o Adresare premierului Maia Sandu și ministrului Economiei și Infrastructurii Vadim Brînzan privind modul de utilizare a resurselor financiare pentru anul 2019 din cadrului programului „Drumuri Bune".

În Adresare CALM constată că suma reală disponibilă pentru a fi utilizată în scopurile enunțate în Programul Drumuri Bune 2 este de câteva ori mai mică decât cea necesară și prevăzută în programul aprobat.
Vizualizări: 1695
25 Iulie 2019 — Reprezentanții Consiliului Europei vin la Chișinău pentru a stabili nivelul de implementare a angajamentelor asumate în domeniul democrației locale!

Reprezentanții Congresului Autorităților Locale și Regionale al Consiliului Europei (CALRCE) vor întreprinde o vizită de post-monitorizare în Republica Moldova pentru a evalua gradul de implementare a angajamentelor asumate de statul nostru în domeniul democrației locale.
Vizualizări: 1627
25 Iulie 2019 — Deputatul Petru Frunze este unul dintre autorii inițiativei legislative ce prevede redirecționarea mai multor venituri către administrațiile publice locale. Ce presupune această intenție, discutată cu CALM la Parlament și Ministerul Finanțelor, aflăm din interviul pentru calm.
Vizualizări: 1733
23 Iulie 2019 — Vineri, 19 iulie, experți ai Congresului Autorităților Locale din Moldova (CALM) au avut o întrevedere cu ministrul Finanțelor Natalia Gavrilița, dar și cu reprezentanți ai Direcțiilor de profil și ale celor raionale. În cadrul evenimentului ce a avut lor la ministerul Finanțelor s-a discutat inițiativa legislativă a deputatului Petru Frunze privind partajarea impozitului pe venit a persoanelor juridice cu APL în mărime de 50%, dar și necesitatea de a efectua modificări în cazul partajării impozitului pe venitul persoanelor fizice.
Vizualizări: 1698
22 Iulie 2019 — Mai multe primării din raioanele Ungheni, Fălești și Sângerei și-au unit eforturile pentru a organiza a cincea ediție a sărbătorii câmpenești „În ospeție la Movila Măgura". Organizatorii speră astfel să promoveze turismul rural, tradițiile strămoșești, locurile pitorești, dar și meșterii populari din această zonă a Republicii Moldova.