Vizualizări: 6187
Cooperarea transfrontalieră moldo-ucraineană a fost discutată la USARB
28 Aprilie 2017 — „Dezvoltarea regiunilor transfrontaliere și cooperarea transfrontalieră” a fost tema conferinței internaționale științifice-practice, organizată la 28 aprilie de Institutul de Economie și Comerț din Cernăuți (Ucraina) în cooperare cu Universitatea de Stat „Alecu Russo” (USARB).
Experți și profesori universitari din ambele țări au prezentat comunicări prin care au analizat starea relațiilor de cooperare în cadrul proiectelor de colaborare transfrontalieră.
Prezent la conferință, consulul Ucrainei în Bălți, Alexandr Storojko, a menționat, între altele, că potențialul de cooperare transfrontalieră dintre cele două țări nu sunt valorificate pe deplin. „Potențialul este mare, dar gradul de valorificare – mic”, a spus consulul ucrainean, care a remarcat și nivelul scăzut de absorbție a fondurilor europene în proiecte transfrontaliere.
Vice-directorul Institutului de Economie și Comerț din Cernăuți, dr. hab. Vasili Kifeak, a sugerat că Ucraina și Moldova pot dezvolta proiecte sociale-economice, în special cele ce țin de dezvoltarea infrastructurii.
Dr. hab. Svetlana Lucik din Ucraina a vorbit despre implicarea tinerilor sub aspect de dezvoltare și aplicare a inovațiilor, dar s-a referit și la problemele cu care se confruntă sistemul educațional din Ucraina. Între altele, Svetlana Lucik a menționat că PIB-ul Ucrainei pierde anual circa 1% din cauza subfinanțării sistemului educațional, iar ritmul pierderii capitalului uman al țării este în creștere.
În comunicarea sa, dr., conf.univ., Bogdana Korop din Ucraina a vorbit despre relațiile de cooperare transfrontalieră în cadrul euroregiunilor. Una dintre cele patru programe de finanțare de care a beneficiat Ucraina în perioada 2007-2013 a vizat proiecte de colaborare între Ucraina, Moldova și România. „Este vorba de 141 de proiecte dintre care 93 au revenit Ucrainei”, a spus Korop, menționând că acest fapt indică o acoperire disproporționată a finanțării proiectelor de cooperare transfrontalieră.
Dr., conf.univ., Ala Trusevici de la USARB a vorbit, între altele, despre oportunitățile pe care le oferă instituțiilor de învățământ cooperarea transfrontalieră în cadrul euroregiunilor, USARB având deja asemenea experiențe. Totuși, Ala Trusevici consideră că relațiile de cooperare transfrontalieră trebuie relansate, deoarece în prezent acestea s-ar afla pe o linie stagnantă. În opinia Alei Trusevici, cooperarea trebuie să se focuseze pe rezolvarea unor probleme concrete în regiuni.
Președintele Comitetului Economiștilor din Ucraina, Andrei Novak, propune ca soluție economică beneficiile care ar putea fi oferite de un nou „Drum al mătăsii”, care presupune formarea în baza Ucrainei, Moldovei, Poloniei și României a unei punți de legătură între Europa și China, ultima fiind o economie în ascensiune rapidă. Dacă Moldova va rata această oportunitate, va fi nevoită să se descurce pe cont propriu, iar separat de economia globală – spune expertul – nu rezolvi mare lucru.
Comunicări în cadrul conferinței „Dezvoltarea regiunilor transfrontaliere și cooperarea transfrontaliere” au mai avut, din partea USARB, dr., conf.univ., Irina Movilă; dr., conf.univ., Carolina Tcaci și dr., conf.univ., Natalia Branașco.
# # #

Autor: Universitatea de Stat „Alecu Russo” din Bălți
Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă

Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2300
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 167
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 15
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1658
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1321
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33