Vizualizări: 6315
RMI marchează 20 de ani de la prima emisie în eter
Chisinau, 23 Iunie 2012 — Radio Moldova Internaţional, unicul post de radio din ţară orientat spre publicul străin, marchează pe 23 iunie două decenii de la prima emisie pe unde. În 2000, RMI a trecut la emisia prin internet. De luni până vineri sunt difuzate emisiuni ce includ noutăţi din actualitatea politică, socio-economică şi culturală a ţării noastre în cinci limbi: engleză, franceză, spaniolă, rusă şi română.
„Pe parcursul celor 20 de ani, activitatea postului a corespuns cu perioada de constituire şi afirmare a tînărului stat Republica Moldova. Este firesc ca după o cale atît de lungă să ne dorim schimbări, să ne dorim ascensiune şi perfecţiune”, afirmă Clara Bacalîm, directoarea postului RMI.
„Schimbările care vin acum, după 20 de ani, trasează în faţa RMI noi obiective, strategii de dezvoltare, tactici de comunicare şi format de emisie. Existenţa postului o văd în perspectivă într-o pagină web uşor de accesat şi foarte bine actualizată încontinuu”, a menţionat Alexandru Dorogan în contextul aniversării.
RMI a dedicat aniversării a 20 de ani de la fondare ediţia din acest an a concursului „Cunoaşte Moldova”, desfăşurat anual pentru ascultătorii din străinătate. La ediţia curentă, a şaptea, concurează peste 30 de ascultători din Italia, Germania, Franţa, Brazilia, Chile, India, Rusia, Argentina, Maroc, Nigeria, etc. Tradiţional, câştigătorul premiului mare beneficiază de o călătorie gratuită în Republica Moldova, cu participare la Festivalul Vinului.
În numeroase scrisori recepţionate prin intermediul poştei electronice, ascultătorii felicită echipa RMI cu ocazia aniversării şi îşi expun şi unele doleanţe. Astfel, mulţi ascultători ar vrea să asculte RMI pe unde sau pe satelit. Cât priveşte aria tematică, ei solicită, între altele, realizarea unei emisiuni săptămânale despre realităţile din Transnistria, difuzarea programelor în limbile italiană şi germană, iniţierea unui curs de limba română, dar şi multă muzică moldovenească.
Într-o scrisoare expediată zilele trecute la redacţie, Christian Ghibaudo din Franţa, menţionează că, alături de concursul Eurovision, RMI constituie unul din puţinele mijloace de a cunoaşte această ţară mică din Europa de Sud-Est. „Emisiunile RMI sunt importante, deoarece Moldova rămâne a fi încă o ţară necunoscută”, constată ascultătorul.
RMI a fost fondat în anul 1992. Necesitatea creării postului a fost dictată de izbucnirea conflictului transnistrean despre care în lume se cunoştea, pe de o parte, foarte puţin, iar, pe de altă parte, prin prisma unei interpretări manipulatorii. Opinia publică mondială era informată despre situaţia din ţara noastră de către mijloacele de informare ale Moscovei.
O emisiune despre RMI la 20 de ani de activitate puteţi asculta pe http://trm.md/ro/radiointernational/
Pentru detalii:
Radio Moldova Internaţional
Tel.: 40 68 32, 40 68 26
moldovainternational@gmail.com
http://trm.md/ro/radiointernational

Autor: Administrator
Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă

Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2301
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 167
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 15
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1658
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1321
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33