Nume
Parola
Vizualizări: 2102
„Nu notele sînt importante, ci competenţele, cunoştinţele pe care le acumulează copiii!”
Chişinău, 6 Aprilie 2012 — Declaraţia aparţine viceministrului educaţiei, Tatiana Potîng, în cadrul Seminarului Republican pentru şefii adjuncţi ai Direcţiilor raionale/municipale învăţămînt tineret şi sport, cu genericul „Monitorizarea procesului de evaluare a rezultatelor şcolare”.
Viceministrul educaţiei a menţionat că sistemul educaţional din Republica Moldova este în plin proces de reformare. Reformele sunt iminente în educaţie, iar instituţiile educaţionale unde nu se produc aceste reforme sunt instituţii fără perspectivă şi fără viitor. Reevaluarea, reconceptualizarea sistemului de evaluare este un aspect important a reformelor din sistemul educaţional. Din păcate, în acest moment, atît părinţii, cît şi elevii se focusează pe note şi nu pe competenţele acumulate. Această abordare trebuie schimbată. Dna Tatiana Potîng a solicitat participanţilor la seminar să se implice la maximum în lucrările seminarului, să vină cu propuneri, să cumuleze eforturile pentru a eficientiza sistemul de evaluare existent, pentru a avea o şcoală prietenoasă copilului.
Activităţile programate în cadrul seminarului au avut ca scop formarea unui sistem de evaluare/control intern subordonat unor obiective concrete şi utilizarea eficientă a materialului didactic în scopul unei organizări de calitate a monitoringului educaţional, a afirmat dna Valentina Miron, vicedirectorul Agenţiei de Evaluare şi Examinare.
În context, dna Valentina Miron, a anunţat obiectivele seminarului şi anume:
- Aplicarea corectă a actelor legislative şi normative (regulamentelor) în vigoare privind evaluarea rezultatelor şcolare;
- Ameliorarea calităţii managementului educaţional la toate nivelele şi eficientizarea modalităţilor de evaluare internă şi externă;
- Determinarea concordanţei dintre evaluarea internă ( la nivelul instituţiei de învăţămînt), evaluarea externă şi situaţia reală;
- Promovarea ideii de instruire a sistemului intern de evaluare/autoevaluare a rezultatelor şcolare în instituţiilor preuniversitare, în contextul învăţămîntului de calitate;
- Formarea bazei de date privind evaluarea rezultatelor şcolare necesare diagnosticării reuşitei şcolare;

Toate acestea au fost discutate în cadrul a şase ateliere de lucru, iar propunerile vor fi sintetizate în vederea completării, modificării, îmbunătăţirii proiectului Regulamentului privind evaluarea rezultatelor şcolare, promovarea, absolvirea şi transferul elevilor în învăţămîntul primar, gimnazial şi liceal.
Seminarul s-a desfăşurat în incinta Liceului Teoretic „Iulia Haşdeu” din capitală, despre care Zinaida Popescu , director general adjunct al direcţiei municipale educaţie, tineret şi sport, a afirmat că „este un liceu unde se munceşte enorm, o instituţie model şi o bază experimentală pentru învăţămîntul din capitală”.
De asemenea, reprezentanţii direcţiilor raionale/municipale învăţămînt, tineret şi sport au fost informaţi despre Registrul Electronic, implementat în cadrul LT „Iulia Haşdeu” şi despre care directorul liceului, dna Eleonora Goncear a menţionat că este foarte eficient, inovaţia fiind salutată atît de părinţi, cît şi de către elevi.