Vizualizări: 5581
Ajută un copil să crească în braţele mamei sale!
Chişinău, 6 Decembrie 2011 — Să dăruim ceva mai mult decât jucării şi bomboane: să-i oferim unui copil şansa de a rămâne în braţele mamei sale! Cu acest îndemn, în perioada 5-23 decembrie, Misiunea Socială „Diaconia” a Mitropoliei Basarabiei organizează campania „De la Mame, pentru Mame”. Activităţile din cadrul campaniei sunt orientate spre asigurarea întreţinerii beneficiarilor Centrului Maternal „În braţele mamei”, cel mai mare aşezământ social al Mitropoliei Basarabiei. Scopul acestei acţiuni este promovarea solidarităţii în vederea susţinerii cuplurilor mamă-copil, aflate în dificultate.
Pe parcursul a 2 săptămâni, mamele sunt invitate la atelierele de confecţionare a jucăriilor de brad. „Biletul de participare” este o hăinuţă (pentru copii cu vârsta între 0-3 ani), care va completa garderoba unui copil din Centrul Maternal. Atelierele de creaţie vor avea loc în incinta Centrului, Cartierul Poşta Veche, str. Criuleni, nr.22. Toate jucăriile confecţionate vor fi vândute pe 17 şi 18 decembrie, în cadrul unui târg de caritate.
„În preajma sărbătorilor de iarnă suntem îndemnaţi să dăruim, iar acest gest porneşte din sentimentul curat al dragostei faţă de aproape. Bunătatea noastră se îndreaptă spre cei aflaţi în nevoi, deoarece zâmbetul, speranţa şi siguranţa sunt mult prea valoroase pentru ei”, susţine Igor Belei, directorul Misiunii Sociale „Diaconia”. Potrivit lui Belei, zeci de mame tinere sunt astăzi constrânse să-şi abandoneze copiii. „Pentru aceste cupluri mamă-copil ne putem transforma în Moş Craciun, dăruindu-le ceva mai preţios decât bomboane şi jucării: şansa de a rămâne împreună. Astfel vom marca viaţa unui copil, îi vom asigura posibilitatea de a creşte în braţele mamei sale”, a adăugat Belei.
Activitățile au început de Ziua Internaţională a Voluntariatului cand un grup de mame au susţinut această iniţiativă şi au participat la primul atelier de creaţie cu scop caritabil. Mamele-voluntare au confecţionat jucării de brad care urmează să fie vândute în cadrul unui târg caritabil, iar banii colectaţi vor contribui la susţinerea beneficiarilor Centrului Maternal “În braţele mamei”.
În cadrul atelierelor de confecţionare a jucăriilor de brad sunt aşteptate circa 100 de mame de diferite vârste şi profesii, iar doritoarele pot să se înscrie în perioada 5-19 decembrie, apelînd persoana de contact de mai jos.
Reuşita proiectelor sociale desfăşurate de Misiunea Socială „Diaconia” a fost apreciată şi la nivel internaţional fiind selectate în finala Premiilor Fundaţiei ERSTE pentru Integrare Socială 2011.
* * * * *
Pentru mai multe informații vă rugăm contactați:
Anna Zastavneţcaia, Responsabil relaţii publice la Mitropolia Basarabiei
Tel. 069474814, 022 46 32 28, e-mail: annazastavnetcaia@gmail.com
Centrului Maternal „În braţele mamei”:
Centrul Maternal „În braţele mamei” a fost inaugurat la 10 septembrie 2011. Acesta are o capacitate de 10 locuri pentru cupluri mamă-copil, aflate în dificultate. Până în prezent de serviciile Centrului au beneficiat 16 mame aflate în situaţii de risc. Printre serviciile acordate se numără: asistenţă materială (scutece, hrană, medicamente); asistenţă spirituală; asistenţă psihologică (grupuri de auto-ajutor, consiliere psihologică); asistenţă psiho-socială (vizite la domiciuliu, informarea mamelor despre drepturile de care dispun, ajutor în găsirea unui loc de muncă şi/sau a unei locuinţe); asistenţă medicală (consultaţii medicale şi tratament).
Misiunea Socială „Diaconia”:
Misiunea Socială "Diaconia" a Mitropoliei Basarabiei este organul cu caracter umanitar, de caritate şi social al Mitropoliei Basarabiei (Patriarhia Română). Această structură îşi desfăşoară activitatea în conformitate cu normele Codului Canonic al Bisericii Ortodoxe, normele tratatelor internaţionale şi cu dispoziţiile Constituţiei Republicii Moldova.
Pentru mai multe informaţii:
www.diaconia.md

Autor: Synergy Eur/Est
Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă

Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2301
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 167
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 15
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1658
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1321
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33