Nume
Parola
Vizualizări: 3541
Mass-media sunt invitate la Conferinţa Naţională “Perfecţionarea învăţământului profesional bazat pe parteneriatul public-privat şi standardele naţionale de calificare”
Chisinau, 28 Septembrie 2011 — Pe data de 29 septembrie 2011, ora 09:00, în incinta “Leogrand Hotel and Convention Center” (str. Mitropolit Varlaam 77.) et. II, sala „Begonia”, mass-media sunt invitate la deschiderea oficială a Conferinţei Naţionale “Perfecţionarea învăţământului profesional bazat pe parteneriatul public-privat şi standardele naţionale de calificare”.

Conferința va avea loc în perioada 29-30 septembrie curent, fiind organizată în premieră, de Camera de Comerţ şi Industrie, în cooperare cu Ministerul Educaţiei al Republicii Moldova şi cu suportul Asociaţiei Germane pentru Cooperare Internaţională (GIZ), cu scopul de a elabora soluții pentru dezvoltarea și modernizarea învățământului profesional în Republica Moldova.

La deschiderea evenimentului vor participa: Mihail Şleahtiţchi, Ministrul Educaţiei al Republicii Moldova, Chiril Lucinschi, Preşedintele Comisiei Parlamentare Cultură, Educaţie, Cercetare, Tineret, Sport şi Mass-media, ES Berthold Johannes, Ambasadorul Republicii Federale Germania în Republica Moldova, Gheorghe Cucu, președintele Camerei de Comerț și Industrie, Philipp Johannsen, manager local al GIZ în Moldova, Susanne Kitlinski, manager de proiect GIZ, directori de şcoli profesionale, agenţi economici etc.

În cadrul Conferinţei, CCI a RM şi Ministerul Educaţiei vor prezenta informaţii referitor la sarcinile sistemului de învățământ profesional, modalitățile de perfecţionare a acestuia, cerinţele întreprinzătorilor faţă de învățământul profesional.

De asemenea, pe parcursul celor 2 zile, 3 grupuri de lucru vor activa pe următoarele tematici:
- implementarea standardelor europene de calificare şi dezvoltarea standardelor naţionale de calificare în Republica Moldova;
- parteneriatul public-privat şi introducerea sistemului de învăţământ dual în RM;
- reformarea sistemului de atestare a cadrelor din învăţământul profesional în RM.

Pe 30 septembrie, începând cu orele 14:00, vor fi prezentate rezultatele şi propunerilor grupurilor de lucru referitor la temele abordate.
www.chamber.md