Nume
Parola
Vizualizări: 1490
În curând, CCI şi OSCE vor lansa un nou proiect
Chişinău, 8 Septembrie 2010 — La 14 septembrie 2010, Camera de Comerţ şi Industrie a Republicii Moldova, în parteneriat cu Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE), Misiunea în Moldova şi Academia de Studii Economice vor lansa oficial Proiectul "Recalificarea personalului militar din Republica Moldova".

La ceremonia de lansare a proiectului se preconizează să participe Ministrul Apărării, Vitalie Marinuţa, Ministrul Afacerilor Interne, Victor Catan, Ministrul Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei, Valentina Buliga, Ambasadorul Misiunii OSCE în Moldova, Philip N. Remler, Preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie, Gheorghe Cucu, Rectorul Academiei de Studii Economice, Grigore Belostecinic, militari, cadre didactice.

Proiectul "Recalificarea personalului militar din Republica Moldova" a fost semnat de Guvernul RM şi OSCE, în iunie curent, iar Camera de Comerţ şi Industrie şi Academia de Studii Economice au fost selectate pentru a-l implementa.
Noul proiect este realizat cu scopul de a oferi asistenţă militarilor care îndeplinesc serviciul prin contract şi ofiţerilor în rezervă pentru ca aceştia să fie reintegraţi mai uşor social şi profesional.
www.chamber.md