Vizualizări: 4145
DECLARAŢIA COMUNĂ DE LA CHIŞINAU A ŞEFILOR DE STAT ŞI GUVERN AI STATELOR PARTICIPANTE LA PROCESUL DE COOPERARE ÎN EUROPA DE SUD-EST (SEECP)
Chisinau, 5 Iunie 2009 — Noi, Şefii de Stat şi Guvern ai statelor participante la Procesul de Cooperare în Europa de Sud-est (SEECP),
Trecînd în revistă situaţia curentă din Europa de Sud-est şi cea următoare în acest moment decisiv, şi deplin conştienţi de oportunităţile istorice ce se deschid ţărilor şi popoarelor noastre.
Hotîrăţi să aplicăm o guvernare reînvigorată şi o cooperare autentică, în vederea consolidării progreselor realizate în regiunea noastră, şi continuînd avansarea Europei de Sud-est spre direcţiile de bază Europene.
Reiterînd voinţa deplină pentru finisarea procesului de integrare a Europei de Sud-est în Uniunea Europeană şi a majorităţii statelor în structurile Euro-Atlantice;
Determinaţi să depunem eforturile necesare în scopul fortificării parteneriatul, solidarităţii şi cooperării în abordarea crizei globale economice şi financiare, şi impactului său asupra Europei de Sud-est;
Cu atenţie deosebită asupra potenţialului economic, natural şi uman al regiunii noastre şi hotărîţi să identificăm cele mai bune căi de valorificare a acestora în scopul accelerării dezvoltării regionale şi reacţionare la efectele crizei curente;
Conştienţi de rolul cheie al cooperării autentice în facilitarea dialogului, consolidării păcii şi stabilităţii, edificării credibilităţii şi realizării proiectelor comune de dezvoltare, contribuind astfel la realizarea obiectivelor noastre comune;
Parteneriatul pentru Integrarea Europeană
Reafirmăm că aderarea la Uniunea Europeană (UE) rămîne obiectivul nostru principal şi exprimăm convingerea că perspectiva Europeană a regiunii trebuie să fie menţinută pe primele poziţii ale agendei UE şi a instituţiilor sale. Credem că integrarea Europe-Atlantică a celor ce optează pentru trebuie să contribuie de asemenea la stabilitatea, securitatea şi cooperarea în regiunea noastră.
Subliniem importanţa consolidării stabilităţii şi securităţii, precum şi consolidării cooperării în Europa de Sud-est pentru edificarea unei Europe libere, democratice şi unite.
Suntem consacraţi consolidării responsabilităţii partajate şi înţelegerii reciproce în soluţionarea problemelor bilaterale existente în spiritul dialogului, compromisului, respect reciproc, egalitate, relaţii de bună vecinătate şi în conformitate cu principiile dreptului internaţional şi angajamentului nostru faţă de Uniunea Europeană.
Exprimăm încrederea că UE va continua avansarea perspectivei Europene a Europei de Sud-est integral.
Suntem determinaţi de a continua să conlucrăm şi să ne acordăm asistenţă reciprocă în implementarea agendelor Europene. Vom accelera reformele privind aderarea la UE. Suntem angajaţi de a consolida democraţia, drepturile omului, libertăţile fundamentale şi relaţiile de bună vecinătate.
Parteneriatul pentru Dezvoltare şi Prosperitate
Reafirmăm determinarea noastră de a genera eforturi comune concrete pentru depăşirea efectelor crizei economice globale curente. Conştienţi de necesitatea de a adăuga un component regional la politicile noastre naţionale, susţinem elaborarea măsurilor, iniţiativelor şi proiectelor în vederea sporirii activităţii economice şi consolidării competitivităţii la nivel naţional şi regional păstrînd în acelaşi timp pasul reformelor economice, precum şi deschiderea pieţelor.
Salutăm concluziile concludente ale Summit-ului G20 din 2 aprilie 2009, la Londra, cu speranţa că vor genera efectele aşteptate asupra economiei universale. Susţinem ferm eforturile UE şi a Instituţiilor Financiare Internaţionale (IFI) care au drept scop de a asista regiunea noastră în depăşirea crizei. În acest context, invităm UE şi IFI să continue elaborarea strategiilor şi măsurilor care vor contribui la consolidarea sectoarelor economice strategice din regiune;
Recunoaştem că scopul crizei apelează la o reacţionarea inovativă, efectivă şi pe termen lung şi reafirmă interesul nostru de a consulta un număr vast de proiecte regionale de dezvoltare, în mod special în domeniul energiei, infrastructurii şi transportului, în comun şi în cooperare cu UE şi instituţiile internaţionale, precum şi cu parteneri interesaţi apropiaţi regiunii;
Facem apel la Consiliul Regional de Cooperare (CRC) de a institui unitatea de experţi de nivel înalt cu scopul de a stimula discuţiile minuţioase relevante măsurilor economice şi financiare pentru depăşirea crizei şi acţionare într-o manieră coordonată la nivel regional şi în consultanţă cu instituţiile UE şi alţi parteneri internaţionali;
Parteneriatul pentru Consolidarea Supremaţiei Legii
Evidenţiem importanţa supremaţiei legii pentru prosperitatea şi securitatea integrală, consolidarea democraţiei şi drepturilor omului. În acest sens, subliniem necesitatea de a susţine şi asigura respectarea deplină a supremaţiei legii în Europa de Sud-est;
Recunoaştem supremaţia legii ca un factor dominant în crearea mediului pentru activităţile economice şi sociale sigure şi investiţiile care sunt cruciale în depăşirea crizei curente şi accelerarea reformelor în vederea generării dezvoltării în întreaga regiune;
Confirmăm voinţa noastră de a continua cooperarea perseverentă cu UE şi alţi parteneri internaţionali în asigurarea bunei guvernări, cadrului legal transparent, luptei împotriva corupţiei şi crimei organizate în întreaga regiune;
Suntem hotărîţi să colaborăm în vederea asigurării ca practicile în domeniul supremaţiei legii, incluzînd toate aspectele sale administrative, legislative şi judiciare, să fie în conformitate cu standardele UE. Vom asigura că capacităţile administrative ale instituţiilor noastre, unde este necesar, vor fi îmbunătăţite şi sporite în vederea asigurării implementării libere a supremaţiei legii în toate aspectele.
Adoptată la Chişinău, la 5 iunie 2009
Autor: Administrator
Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă
Toate comunicatele din categoria curentă
Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2301
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 167
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 15
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1658
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1321
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33