Nume
Parola
Vizualizări: 960
Declaraţia Ministerului Afacerilor Interne
Chişinău, 18 Martie 2009 — Ministerul Afacerilor Interne îşi exprimă îngrijorarea faţă de evenimentele care s-au desfăşurat astăzi, 17.03.2009, în centrul mun. Chişinău, cînd un grup de tineri au desfăşurat o acţiune de protest cu încălcarea prevederilor legislaţiei privind întrunirile. Ca urmare a acţiunilor de protest pe parcursul a trei ore au fost blocate arterele principale ale mun. Chişinău – bul. Ştefan cel Mare, străzile Puşchin, Armenească, Alexandru cel Bun, fiind sistată circulaţia transportului şi a pietonilor. Majoritatea participanţilor la acţiuni le de protest s-au dovedit a fi adolescenţi ce nu au atins vîrsta majoratului, elevi şi studenţi ai instituţiilor de învăţămînt. Luînd în consideraţie caracterul emoţional al unor formaţiuni politice încadrate în campania electorală, precum şi caracterul acţiunilor desfăşurate în ultima perioadă de timp în adiacentul sediului Ministerului Afacerilor Interne, nu e exclus faptul că forţe distructive, încălcînd flagrant legislaţia cu privire la întruniri şi atentînd la securitatea publică, implicînd activ minorii, au scopul de a destabiliza prin provocări situaţia în mun. Chişinău şi a defăima conştient imaginea poliţiei în faţa cetăţenilor. Ministerul Afacerilor Interne reiterează concurenţilor politici ca în cadrul campaniei electorale să se abţină de la politizarea intenţionată a activităţii poliţiei în combaterea criminalităţii şi să nu admită acţiuni ce atentează la ordinea de drept.