Vizualizări: 4328
Forul intelectualităţii de creaţie din CSI se va întruni la Chişinău
Chisinau, 6 Martie 2009 — La 6 martie curent, în incinta Academiei de Ştiinţe a Moldovei a avut loc prima şedinţă a Comitetului local pentru organizarea celui de al IV-lea For al intelectualităţii de creaţie din statele CSI, instituit prin Hotărîrea Guvernului R.M. din 3 martie 2009.
La acest dialog a participat şi o delegaţie sosită de la Moscova în următoarea componenţă: Mihail Paşkov, directorul Departamentului Cooperării în domeniul umanitar al Aparatului Preşedinţiei Federaţiei Ruse, Tatiana Bubnova, director executiv al Fondului Interstatal de Cooperare în domeniul umanitar al statelor membre CSI, Kamol Ravimov, consilier al fondului. Delegaţia a fost condusă de Mihail Şvîdkoi, reprezentant special al preşedintelui Federaţiei Ruse în domeniul cooperării culturale internaţionale, cunoscută personalitate publică, autor al emisiunii televizate, Kuliturnaia revoliuţia, canalul RTR „Planeta”.
La şedinţă au fost prezenţi, de asemenea, Valeriu Cuzmin, ambasador al Federaţiei Ruse în Republica Moldova şi consilierii de profil din cadrul ambasadei.
Moderatorul primei şedinţe a Comitetului local pentru organizarea celui de al IV-lea For al intelectualităţii de creaţie din statele CSI, acad. Gheorghe Duca, preşedintele A.Ş.M., pe post şi de vicepreşedinte al comitetului nominalizat, a menţionat importanţa şi semnificaţia convocării acestei manifestări de amploare ştiinţifice şi culturale la Chişinău. Înalţii oaspeţi au fost familiarizaţi şi cu privire la reformele în sfera ştiinţei şi inovării care au avut loc în ţara noastră pe parcursul ultimilor 5 ani; relaţiile de cooperare dintre Academia de Ştiinţe şi Guvern, legiferate prin Acordul de parteneriat, semnat de părţi; finanţarea ascendentă a ştiinţei; democratizarea societăţii academice prin crearea Asambleei A.Ş.M., constituită din membrii A.Ş.M. şi 78 de doctori habilitaţi.
Preşedintele A.Ş.M. a propus ca Forul al IV-lea al intelectualităţii de creaţie din statele CSI să fie organizat la 24-25 septembrie 2009, după ce se va întruni pe 23 septembrie, tot la Chişinău, Asociaţia Internaţională a Academiilor de Ştiinţe. Propunerea a fost susţinută de delegaţia de la Moscova. Mihail Şvîdcoi a precizat, totodată, ca agenda de lucru a Forului intelectualităţii de creaţie să fie axată pe tematica tineretului şi a ştiinţei, după ce anul 2009 a fost declarat an al tineretului în CSI, iar 2010, respectiv, an al ştiinţei. Oficialul rus şi-a exprimat speranţa că, în condiţiile crizei economice mondiale, soluţiile identificate în cadrul acestei manifestări vor contribui la sporirea gradului de angajare a tinerilor absolvenţi în diverse ramuri ale economiei.
Tatiana Rotaru,
Serviciul de presă al A.Ş.M.
Autor: Administrator
Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă
Toate comunicatele din categoria curentă
Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2300
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 167
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 15
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1658
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1321
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33