Vizualizări: 7078
PNUD va acorda 10.000 USD pentru o aplicație IT care va colecta opiniile cetățenilor față de calitatea serviciilor prestate de CNAS
1 Septembrie 2017 — Specialiștii IT sunt invitați să participe la un atelier de lucru pentru elaborarea unui instrument de evaluare a serviciilor publice prestate de Casa Națională de Asigurări Sociale (CNAS). Evenimentul este organizat de Laboratorul de Inovații Sociale din Moldova (MiLab) – proiect comun al PNUD Moldova și Cancelariei de Stat – în parteneriat cu Asociația Națională a Companiilor din domeniul TIC și CNAS și se va desfășura în perioada 12 – 26 septembrie 2017.
Doritorii să participe la atelier trebuie să se înregistreze on-line (https://goo.gl/uUkJoj) până pe 8 septembrie, 18:00.
Timp de două săptămâni, participanții trebuie să conceapă aplicații prin care, pe de o parte, cetățenii să aibă posibilitatea reală să-și manifeste gradul de satisfacție față de modul în care au fost deserviți, iar, pe de altă parte, funcționarii să poată efectua rapoarte analitice pe baza reacțiilor respective.
Astfel, instituțiile publice vor putea evalua obiectiv gradul în care procedurile de operare corespund cu necesitățile cetățenilor, îmbunătățind astfel calitatea serviciilor prestate. Datele vor fi utilizate pentru a ajusta serviciile publice, astfel încât acestea să fie centrate pe nevoile reale ale oamenilor.
Participanții la atelier vor fi ghidați de mentori, iar un juriu profesionist va evalua la final soluțiile prezentate. Echipa care va dezvolta cea mai bună soluție IT la atelier se va alege cu 10.000 de dolari, oferiți de PNUD Moldova. Premiul va fi acordat pentru dezvoltarea și implementarea soluției propuse.
În vara lui 2017, experții MiLab au efectuat o serie de interviuri și discuții de tip focus grup în șapte oficii teritoriale ale CNAS situate în Chișinău, Ialoveni, Cahul, Bălți și Comrat. Echipa de cercetare a analizat diverse aspecte ale experienței utilizatorilor, stabilind atitudinile, comportamentele și provocările respondenților atunci când sunt întrebați în ce măsură sunt satisfăcuți de calitatea serviciilor prestate.
Inițial acest instrument pilot de evaluare a serviciilor publice va fi testat în cadrul oficiilor teritoriale ale CNAS, ulterior fiind integrat și în alte instituții publice.
Pentru informații suplimentare contactați:
Anastasia Radu, consultantă în comunicare, la 069224240 sau milab.md@undp.org

Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2300
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 167
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 15
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1658
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1321
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33