Nume
Parola

Fă-ți cont de companie/organizație pentru a-ți crește prezența în presă și mediul online

  • 11 670 comunicate de presă
  • 140 instituţii/companii înscrise
  • 329 jurnalişti înscrişi
  • 475 utilizatori înscrişi
Vizualizări: 2169
3 Septembrie 2021 — Noul număr al ziarului „Vocea Autorităților Locale” este dedicat celor 30 de ani de independență, dar și așteptărilor pe care le au aleșii locali de la noua guvernare.

În editorialul ediției, intitulat „Decenii de speranță”, directorul executiv al CALM Viorel Furdui amintește că după 30 de ani de independență, Republica Moldova încă se mai află sub monitorizarea Consiliului Europei și atrage atenția asupra faptului că autonomia locală și descentralizarea trebuie să devină o prioritate majoră pentru actualul Parlament.
Vizualizări: 2494
23 August 2021 — Necesitatea depolitizării fondurilor naționale de dezvoltare, întărirea capacităților instituționale ale APL în domeniul amenajării și dezvoltării teritoriului, dar și ce urmează să întreprindă guvernarea pentru a atinge aceste obiective au fost subiecte abordate de reprezentanții CALM în cadrul unei întrevederi cu viceprim-ministrul, ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale Andrei Spînu. Dezbatem aceste teme în cadrul emisiunii „La Înălțime cu CALM” cu expertul Alexandru Morcov.

Vizualizări: 2635
16 August 2021 — Având scopul de a pregăti generațiile viitoare de tineri fermieri, Clubul Fermierilor Români a lansat în anul 2019 programul „Tineri Lideri pentru Agricultură”, răspunzând astfel unei nevoi majore existente la nivel european: dezvoltarea competențelor antreprenoriale /de leadership în domeniul agricol, cu scopul asigurării succesiunii afacerilor familiale din agricultură. În cadrul proiectului se propune pregătirea copiilor de fermieri pentru a continua afacerile familiei, pentru asumarea rolului de lider în propriile afaceri și în comunitate, dar și pentru a participa activ la mai buna reprezentare profesională a fermierilor în structurile administrației publice din România și de la Bruxelles.
Vizualizări: 2447
16 August 2021 — Primarul orașului Leova, vicepreședintele CALM, Alexandru Bujorean despre unele prevederi din programul de guvernare al Executivului ce vizează administrația publică locală.

În programul de guvernare al Guvernului vedem că există premise pentru consolidarea capacităților APL…

Alexandru Bujorean: Așteptările noastre, ale celor din APL, ca și a tuturor cetățenilor RM sunt foarte mari și, în mare parte, sunt justificate, reieșind din perioada prea lungă în care APL nu au avut parte de pârghiile necesare pentru a-și realiza competențele.
Vizualizări: 2564
16 August 2021 — Ce schimbări intenționează să facă noua guvernare în domeniul administrației publice locale? În ce măsură așteptările autorităților publice locale coincid cu ceea ce își dorește să întreprindă noul Executiv?
Vizualizări: 2703
12 August 2021 — Deputatul Petru Frunze despre acțiunile pe care le va întreprinde Guvernul și Parlamentul pentru a susține administrația publică locală, dar și despre viitorul raioanelor și a Programului Drumuri Bune.

Examinând programul de guvernare și ascultând discursul premierului Natalia Gavrilița în cadrul ședinței Parlamentului am avut impresia că administrația publică locală și autonomia locală nu sunt o prioritate pentru noul Executiv…

Petru Frunze: În programul de guvernare este capitol aparte dedicat administrației publice locale și autonomiei locale în care se atrage atenția la descentralizarea finanțelor publice locale și oferirea mai multor competențe APL.
Vizualizări: 2785
11 August 2021 — Programul electoral și cel de guvernare, angajamentul asumat prin semnarea Apelului APL/CALM, Recomandările CoE și Foaia de parcurs, propunerile CALM și susținerea partenerilor de dezvoltare constituie un fundament solid pentru a distruge verticala puterii și a consolida autonomia locală.

Directorul executiv al Congresului Autorităților Locale din Moldova (CALM) Viorel Furdui face o analiză a prevederilor stipulate în programul de activitate al noului Cabinet de miniștri ce vizează administrația publică locală și descentralizarea.
Vizualizări: 2402
11 August 2021 — Alla Țăranu este primar la primul mandat în comuna Albinețul Vechi, Fălești. Alesul local crede că dacă tot mai mulți cetățeni aleg femei în funcțiile de conducere atunci acestea nu au cum să-i dezamăgească și sunt pregătite pentru a face schimbărilor așteptate.
Vizualizări: 2580
10 August 2021 — Primarul satului Giurgiulești, Cahul își exprimă deplina solidaritate și empatie față de femeile deputat din noul Legislativ.

„Mă bucură faptul că de această dată în Parlamentul RM este un număr atât de impunător de doamne.
Vizualizări: 2347
10 August 2021 — În noul legislativ au acces 40 de femei. Astfel, Republica Moldova devine una dintre puținele țări europene care înregistrează o pondere ridicată a femeilor în parlament, dar și în funcția de ales local.