Nume
Parola

Fă-ți cont de companie/organizație pentru a-ți crește prezența în presă și mediul online

  • 11 685 comunicate de presă
  • 140 instituţii/companii înscrise
  • 329 jurnalişti înscrişi
  • 475 utilizatori înscrişi
Vizualizări: 2545
Nisporeni, 29 Mai 2009 — Cîteva personalităţi din domeniul artei, spectacolului şi sportului, originare din raionul Nisporeni, însoţiţi de oficiali, reprezentanţi ai agenţiilor de dezvoltare şi ai administraţiei publice locale, s-au aflat la grădiniţa „Povestea” din Nisporeni pentru a-i îndemna pe adulţi să ajute copiii „să crească OAMENI MARI”, în cadrul unei iniţiative de promovare a Educaţiei pentru Toţi. Pictorul Timotei Bătrînu, actorul Anatol Palagniuc şi gimnastele Axenia Lupaşcu, Nina Popuşoi, Mihaela Gheciu şi Corina Burdujan au comunicat cu copiii şi au participat la activităţi comune cu adulţii şi părinţii, vorbind, cu exemple din propria biografie, despre importanţa educaţiei timpurii a copiilor.
Vizualizări: 1046
Chisinau, 28 Mai 2009 — Prim-ministrul în exerciţiu Zinaida Greceanîi a avut astăzi o întrevedere cu misiunea Fondului Monetar Internaţional, aflată la Chişinău în vederea negocierii unui nou Program pentru Republica Moldova, după expirarea, la 4 mai curent, a Programului finanţat în baza Mecanismului de Creştere Economică şi Reducere a Sărăciei (PRGF). Şeful misiunii FMI, Graeme Justice, a informat că Guvernul are opţiunea de a semna unul dintre două genuri de Program cu Fondul Monetar Internaţional.

Vizualizări: 2005
Chisinau, 28 Mai 2009 — Preşedintelui AMN, Serafim Urechean, Preşedintelui PL, Mihai Ghimpu, Preşedintelui PLDM, Vlad Filat, Domnilor, Sunteţi reprezentanţii Opoziţiei din Parlamentul Republicii Moldova şi aveţi responsabilitatea, în faţa miilor de cetăţeni adepţi ai valorilor democratice, să fiţi uniţi în faţa ameninţării a încă patru ani de dictatură comunistă. Înţelegem faptul că PCRM şi acoliţii acestuia recurg inclusiv la ameninţări şi la şantaj pentru a atrage de partea lor cîţiva deputaţi din rîndurile dumneavoastră, în disperarea de a valida un nou preşedinte comunist.
Vizualizări: 6005
Chişinău, 28 Mai 2009 — Consumul de tutun este unul din factorii principali ce duc la deces şi care poate fi prevenit. Peste 5 milioane de oameni mor anual în lume în rezultatul consumului de tutun — această cifră este mai mare decît decesurile în urma HIV/SIDA, malariei şi tuberculozei luate împreună.
Vizualizări: 4439
Chisinau, 27 Mai 2009 — Sîmbătă, 30 mai 2009, începînd cu ora 10.00, în incinta Bibliotecii Ştiinţifice Centrale a A.
Vizualizări: 1614
Chisinau, 27 Mai 2009 — Consult Group se află într-o vizită de documentare asupra mediului de afaceri din SUA alături de Ministerul Economiei şi Comerţului şi Camera de Comerţ şi Industriei din Republica Moldova. Obiectivul de bază al vizitei reprezentantului Consult Group în SUA este promovarea climatului investiţional al Republicii Moldova printre oamenii de afaceri din SUA şi atragerea investitorilor străini interesaţi de expansiunea afacerilor sale în RM.
Vizualizări: 3597
26 Mai 2009 — mai curent, domnul Andrei Stratan, Viceprim-ministru, Ministru în exerciţiu al Afacerilor Externe şi Integrării Europene, a primit-o pe dna Irmeli Mustonen, Ambasadorul Finlandei în Republica Moldova. Interlocutorii au efectuat un schimb de opinii pe marginea relaţiilor bilaterale moldo-finlandeze, programele de asistenţă pentru dezvoltare şi s-au referit în detalii la raporturile moldo-comunitare.
Vizualizări: 3571
26 Mai 2009 — La 26 mai curent, dl Andrei Stratan, Viceprim-ministru, Ministru în exerciţiu al Afacerilor Externe şi Integrării Europene, l-a primit pe dl Valerii Kuzmin, Ambasador Extraordinar şi Plenipotenţiar al Federaţiei Ruse în Republica Moldova. În cadrul discuţiei, părţile au abordat subiecte ale relaţiilor bilaterale moldo-ruse actuale şi perspectivele dezvoltării acestora, precum şi aspecte legate de cooperarea în cadrul instituţiilor internaţionale, în particular la ONU şi OSCE.
Vizualizări: 3807
26 Mai 2009 — La 26 mai curent, dl Valeriu Ostalep, Viceministrul Afacerilor Externe şi Integrării al Republicii Moldova, a participat la lucrările Conferinţei internaţionale „Politici de stabilitate în regiunea Mării Negre”, organizată la Berlin de către Centrul Marshall, în cooperare cu Ministerul federal al Afacerilor Externe al Germaniei. Pe lângă subiectele ce ţin de examinarea situaţiei curente din regiunea caucaziană, precum şi căile de detensionare şi soluţionare a problemelor existente în spaţiul geografic respectiv, la conferinţă au fost puse în discuţie şi aspecte ale cooperării Uniunii Europene cu statele beneficiare din regiunea Mării Negre şi modalităţile de eficientizare a interacţiunii acestui nou proiect comunitar cu cel al Sinergiei la Marea Neagră - proiect lansat de către Germania în perioada exercitării mandatului de Preşedinte în exerciţiu al Uniunii Europene (2007).
Vizualizări: 1182
Chisinau, 26 Mai 2009 — SNV 2009 se va desfasura in perioada 29 mai – 05 iunie. In urma editiei precedente a SNV, in care au fost implicati politicieni, organizatiile membre ale Coalitiei pentru promovarea legii si activitatilor de voluntariat au promis implicarea in cadrul SNV 2009 a persoanelor din show-bizz.