Nume
Parola
Vizualizări: 3440
PRIMA ECHIPĂ DE FORMATORI NAŢIONALI ÎN ÎNGRIJIRI PALIATIVE ÎN REPUBLICA MOLDOVA
Chişinău, 31 Ianuarie 2009 — Prima echipă de formatori naţionali în Îngrijiri Paliative din Republica Moldova a susţinut, la sfîrşitul acestei săptămîni, testarea finală la încheierea cursurilor de pregătire în domeniul dat. Echipa de formatori este constituită din medici, asistente medicale, profesori de la Universitatea de Stat de Medicină şi Farmacie „Nicolae Testemiţanu”, profesori de Nursing de la Colegiul Naţional de Medicină şi Farmacie, psihologi. Cursurile de instruire pentru formatori, cu o durată de 240 ore, au fost ţinute de specialişti în nursing din Israel, Irlanda, Danemarca, România. De asemenea participanţii au avut posibilitatea de a efectua o vizita cu schimb de experienţă şi program de instruire la Hospice „Casa Speranţei" (Braşov, România). Formatorii au ca obiectiv pregătirea echipelor multidisciplinare pentru serviciile de Îngrijiri Paliative din Republica Moldova. Formatorii au fost instruiţi în cadrul proiectului „Formare de Formatori de nivel naţional, în Îngrijiri Paliative”, implementat în parteneriat de Ministerul Sănătăţii şi Societatea Hospice - Îngrijiri Paliative din Republica Moldova, cu suportul Fundaţiei SOROS-Moldova. Conform unui studiu realizat recent, în Republica Moldova peste 23 000 de pacienţi necesită anual îngrijiri paliative (îngrijiri în stadiul terminal al bolii), ceea ce indică asupra necesităţii mari în cadre medicale specializate în îngrijiri paliative. Activitatea dată este parte a acţiunilor întreprinse de Ministerul Sănătăţii în direcţia dezvoltării serviciilor de îngrijiri paliative în Republica Moldova, în contextul implementării şi realizării Strategiei Naţionale de Dezvoltare pe anii 2008-2011, Politicii Naţionale de Sănătate, Strategiei de Dezvoltare a Sistemului de Sănătate pentru anii 2007 – 2016 şi a Concepţiei de dezvoltare a serviciilor de îngrijiri paliative din Republica Moldova. Serviciul de Presă al Ministerului Sănătăţii