Vizualizări: 4427
Decizii luate în cadrul ședinței Consiliului de Bazin Bîc
5 Decembrie 2015 — La sfîrşitul anului 2011, în urma unor consultări vaste cu reprezentanţi ai diferitor grupuri de interes: organizaţii ale societăţii civile, Ministerul Mediului, Inspectoratul Ecologic de Stat, ADR Centru, donatori activi în RM în domeniul apelor, autorităţi publice locale şi companii private, Centrul Național de Mediu a lansat iniţiativa de „Reabilitare ecologică a rîului Bîc”. Motivaţia principală a constituit starea deplorabilă a rîului Bîc, unul din principalii afluenţi din Moldova a fluviului Nistru, care traversează 4 centre urbane, inclusiv mun. Chişinău, avînd un impact major asupra rîului, fiind calificat de către instituţiile de specialitate cu gradul III spre IV de poluare.
În cadrul iniţiativei a fost instituit Consiliul de Bazin al rîului Bîc, urmînd prevederile Directivei-cadru Apă a UE, cu o componenţă de 15 membri, reprezentaţi de autorităţile publice locale, instituţii de profil, organe competente şi societate civilă. Consiliul este un organ consultativ, constituit în bază obştească, care se întruneşte în şedinţe trimestriale, unde sunt puse în discuţie problemele stringente ale râului şi acţiunile necesare pentru reabilitare. CNM a fost ales să îndeplinească funcţia de Secretariat Tehnic al Consiliului de Bazin Bîc.
Astfel, pe data de 27 noiembrie 2015, Consiliul bazinal Bîc s-a întrunit în cadrul unei noi ședințe, care s-a desfășurat în satul Temeleuți, r-nul Călărași, locul de unde rîul își începe cursul. La ședință au participat: Țurcanu Zinaida ( primarul satului Temeleuți), Iuliana Cantaragiu, Mihai Mustea (Secretariatul Tehnic al CBB), Mitrea Constantin ( Inspecția de stat în construcții), consilieri locali, profesori- în total 24 de persoane.
În prima parte a ședinței, s-au discutat subiecte ce țin mai mult de componența Consiliului și de necesitatea modificării acestuia, din cauza membrilor care nu mai dețin funcții în cadrul comitetului în urma alegerilor locale. Ca rezultat, în componența Consiliului Bazinal Bîc au fost incluși reprezentanții Consiliilor raioanelor Strășeni, Ialoveni, Călărași și Anenii Noi: Andrei Raileanu, Sorin Tozlovanu, Gheorghe Iosob și Victor Diliraico.
A doua parte a ședinței a pus accent pe problemele existente în Bazinul Hidrografic Bîc, cum ar fi: influența secetei din anul curent asupra apelor, construcția sistemelor de aprovizionare cu apă, canalizare și epurare a apelor uzate din s. Temeleuți, problemă care contribuie nemijlocit la poluarea rîului. Comitetul subbazinal, urmărește prin acțiunile sale, creșterea debitului de apă în rîul Bîc precum și în afluenții acestuia, care ar da viață ecosistemelor acvatice. Situația s-a schimbat progresiv datorită implicării autorităților publice locale și CBB, care au amenajat 3 izvoare, ulterior acestea au devenit sursă de alimentare directă a rîului Bîc, inițiativă concepută în 2014 de către Centrul Național de Mediu. Politica locală ,,+3 izvoare în fiecare an'' va contribui anual la creșterea debitului de apă.
S-au pus în discuție metode de implementare a proiectelor cu privire la asigurarea cu un sistem de canalizare și construirea unei stații de epurare, fiindcă satul Temeleuți dispune deja de un sistem modern de aprovizionare cu apă. Cea mai mare consecință a lipsei unei stații de epurare este faptul că apele neepurate ajung direct în Bîc, iar mai apoi în Nistru.
Există însă probabilitatea ca locuitorii să refuze conectarea la sistemul de canalizare, iar acesta ulterior nu va determina o bună funcționalite a stației de epurare, care va avea nevoie de un volum mare de ape uzate pentru a funcționa. Aceste proiecte au nevoie de finanțare, misiune care-i aparține Ministerului Mediului. Primii consumatori o dată cu implementarea acestui proiect vor deveni grădinița de copii din sat și gimnaziul.
În final, membrii prezenți la ședință au decis să propună Ministerului Mediului de a elabora un Regulament privind modul de gestionare a apelor izvoarelor ca sursă de alimentare pentru populație, în condițiile Legii Apelor. La fel s-a hotărât ca să fie promovată inițiativa ,,+ 3 izvoare amenajate pe an'' de către Consiliile raionale de bazin, care în prezent este susținută de către CR Călărași și Strășeni.
Acest eveniment este organizat în cadrul inițiativei ,,Iubește-ți rîul'', susținută financiar de către fundația americană EcoCatalyst Foundation

Autor: Centrul Naţional de Mediu
Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă

Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2300
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 167
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 15
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1658
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1321
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33