Nume
Parola
Vizualizări: 3160
Lansarea Clubului de presă al Ministerului Afacerilor Externe şi Integrării Europene
Chişinău, 27 Ianuarie 2009 — Pe data de 27 ianuarie 2009, va avea loc lansarea Clubului de presă al Ministerului Afacerilor Externe şi Integrării Europene (ora 17.00, hotelul Leogrand, etajul 2, Sala Begonia). Invitatul primei şedinţe a clubului, care are drept temă Priorităţile relaţiilor Republicii Moldova cu Uniunea Europeană în anul 2009, este dl Andrei Stratan, Viceprim-ministru, Ministrul Afacerilor Externe şi Integrării Europene. La încheierea discuţiilor, vor fi înmânate premii jurnaliştilor învingători în concursul pentru cea mai bună reflectare a problematicii integrării europene a Republicii Moldova. Concursul a fost organizat de Reprezentanţa din Moldova a Fundaţiei Eurasia şi Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene cu suportul financiar al Agenţiei Suedeze pentru Cooperare şi Dezvoltare Internaţională (Sida/Asdi) şi Agenţiei Statelor Unite pentru Dezvoltare Internaţională (USAID). Instituţiile respective precizează că opiniile exprimate de către jurnalişti aparţin autorilor şi nu reflectă neapărat punctele de vedere ale Fundaţiei Eurasia, MAEIE, Sida/Asdi, USAID şi/sau Guvernului American. Lansarea Clubului de presă este organizată cu suportul financiar al Proiectului “Consolidarea Capacitaţilor Instituţionale ale Ministerului Afacerilor Externe şi Integrării Europene” implementat de către Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD) şi finanţat de către Agenţia Suedeză pentru Cooperare şi Dezvoltare Internaţională (Sida/Asdi), Cooperarea Austriacă pentru Dezvoltare (ADC) şi Guvernul Estoniei. Direcţia Mass-Media şi Relaţii cu Publicul Telefon de contact : (373 22) 578254, mob. 068135566 Tel/Fax: (373 22) 578302 E-mail: massmedi@mfa.md Web: http://www.mfa.md