Nume
Parola
Vizualizări: 2538
Invitație pentru Mass-media la Atelier de lucru/ masă rotundă "Eficiența energetică în spitale - schimb de experiență".
Orhei, 24 Iunie 2014 — Agenția de Dezvoltare Regională Centru în parteneriat cu Agenția de Cooperare Internațională a Germaniei vă invită la Atelier de lucru/ masă rotundă "Eficiența energetică în spitale - schimb de experiență".
Evenimentul va avea loc pe 26 iunie, ora 10.00 în sala de ședințe a CR Orhei din incinta Primăriei orașului Orhei, str. Vasile Mahu,160.
Aici se vor întruni reprezentanți ai tuturor spitalelor raionale din republică, unde va fi prezentat sistemul de management energetic și sistemul inteligent de monitorizare a energiei implementat la spitalul raional Orhei.
Spitalul din Orhei a beneficiat de fonduri pentru creșterea eficienței energetice, oferite prin intermediul KfW și GIZ (Agenția de Cooperare Internațională a Germaniei). Proiectul-pilot "Creșterea eficienței energetice a Spitalului Regional Orhei" este implementat de către Agenția de Dezvoltare Regională Centru (ADR Centru) iar prima fază a lui 2011-2014 este spre finalizare, suma investițiilor în măsurile de eficiență energetică fiind de 6312,00 mii lei.
Atelierul de lucru care va fi organizat pe 26 iunie, ora 10.00, primăria Orhei, se desfășoară în cadrul Săptămînii Europene a Energiei Durabile în Moldova.
Amintim că săptămîna trecută spitalul regional din Orhei a fost vizitat de o delegație germană condusă de Ministrul pentru Cooperare Economică și Dezvoltare al Germaniei, Gerd Müller.


Pentru detalii contactați specialistul în domeniul eficienței energetice a ADR Centru, Oleg Secrieru, tel.078883937 sau consultantul GIZ, Constantin Enciu, tel. 079588342.
Ataşamente:
7960_Agenda.pdf