Nume
Parola
Vizualizări: 3799
Patru centre comunitare vor fi deschise la Bălţi în primul trimestru al anului viitor
Bălţi, 24 Decembrie 2008 — În municipiul Bălţi, în primul trimestru al anului viitor, vor fi deschise patru centre sociale comunitare. Despre acest fapt s-a vorbit, miercuri, în cadrul reuniunii „Excluderea socială, un fenomen intolerabil în societate”, acţiune organizată de Asociaţia SOMATO din Bălţi în cadrul campaniei „Să spunem NU excluderii sociale”. În cadrul evenimentului au fost prezentate serviciile viitoarelor centre comunitare, dar, în acelaşi timp, s-a relatat şi despre activităţile unor structuri similare care funcţionează deja în oraşul Bălţi. În ianuarie, este preconizată deschiderea Centrului „Sotis”, care va presta servicii victimelor violenţei în familie; Centrului pentru oameni în etate „Respiraţia a doua”. De asemenea, la începutul anului viitor, vor fi deschise Centrele „Danco” şi „Socium”. Primul va presta servicii pentru copii cu probleme de sănătate mintală, iar cel de-al doilea – „Socium” – îşi propune reabilitarea şi resocializarea persoanelor cu probleme de sănătate mintală prin aplicarea terapie ocupaţională şi terapiei prin artă. Toate cele patru centre au fost fondate şi dotate în cadrul unor proiecte finanţate de donatori externi, având şi sprijinul autorităţilor locale, care au lansat iniţiativa creării unei reţele de centre sociale comunitare. Anterior, autorităţile din Bălţi au elaborat, cu sprijinul Fondului de Investiţii Sociale din Moldova, o aşa-zisă hartă socială a localităţii, fapt ce le-a permis să cunoască mai bine nevoile sociale ale oraşului. Este de remarcat că zilele trecute, la Bălţi au fost deschise două centre comunitare: Centrul Evrica (pentru copii aflaţi în situaţii de criză) şi Centrul „Reîntoarcere” (pentru persoanele fără adăpost). La reuniunea organizată de Asociaţia SOMATO („Excluderea socială, un fenomen intolerabil în societate”) au participat circa 50 de reprezentanţi ai unor organizaţii neguvernamentale din oraşul Bălţi care prestează servicii sociale, reprezentanţi ai autorităţilor locale şi consilieri municipali. Campania „Să spunem NU excluderii sociale” este derulată de Asociaţia SOMATO în cadrul unui proiect finanţat de The Black Sea Trust for Regional Cooperation.