Nume
Parola
Vizualizări: 2470
Transfer tehnologic în domeniile managementul apelor şi procesarea produselor agroalimentare
Chisinau, 26 Noiembrie 2013 — Circa 30 de reprezentanţi ai instituţiilor şi organizaţiilor din Moldova au participat la seminarul - prezentare „Transfer tehnologic în domeniile managementul apelor şi procesarea produselor agroalimentare”, care a avut loc pe 26 noiembrie 2013, la Chişinău. Evenimentul a fost organizat de Camera de Comerţ şi Industrie a Moldovei în colaborare cu Agenţia Ungară pentru Investiţii şi Dezvoltare a Comerţului (HITA) şi cu suportul Ambasadei Ungariei în Republica Moldova, cu scopul de a facilita schimbul de experiență şi iniţierea relaţiilor de colaborare bilaterale.
În cuvântul de salut, ES Mátyás Szilágyi, Ambasador Extraordinar şi Plenipotenţiar al Ungariei la Chișinău, a accentuat că, în afara pieţelor tradiţionale, ţara sa este deschisă pentru noi cooperări, Moldova fiind unul din partenerii strategici ai Ungariei. „În calitate de ambasador, am misiunea nu doar de a asigura colaborarea la nivel interstatal, ci şi între mediile de afaceri din cele două ţări. În context, le doresc agenţilor economici să aibă negocieri eficiente şi parteneriate reciproc avantajoase”.
Sergiu Harea, director al Departamentului Economie al CCI a RM a menţionat că, tehnologiile moderne de procesare a produselor agroalimentare şi transferul tehnologic în domeniul managementului apelor sunt teme ce prezintă interes, dovadă fiind numărul de participanţi prezenţi la seminar. „Odată cu semnarea Acordului de Liber Schimb Aprofundat şi Comprehensiv RM-UE, vor apărea mai multe oportunităţi pentru agenţii economici. Considerăm că experiența Ungariei va fi binevenită.”
După partea oficială a manifestării au avut loc întrevederi bilaterale de afaceri.
Potrivit datelor Biroului Naţional de Statistică, volumul comerţului exterior (fără a se ţine cont de activitatea comercială a agenţilor economici din raioanele de est) al Republicii Moldova cu Ungaria, pentru 9 luni ale anului 2013, a înregistrat suma de 87.3 mil. USD, cu 0.22 % mai mult comparativ cu aceeaşi perioadă a anului precedent.
Exportul de mărfuri realizat în perioada analizată, a înregistrat suma de 13 mil. USD, scăzând cu 38 % faţă de anul precedent.
Importul de mărfuri efectuat în perioada menţionată în Republica Moldova din Ungaria a însumat 74.3 mil. USD şi a înregistrat o creștere de 12.7 % în raport cu ianuarie-septembrie 2012.
www.chamber.md sau pagina CCI pe facebook