Nume
Parola
Vizualizări: 2799
Contractele impuse de Direcţia Generală locativ-comunală Chişinău şi Primăria mun. Chişinău sînt ilegale şi încalcă flagrant dreprurile consumatorilor
23 Octombrie 2013 — Astăzi, Ion Ceban, deputat în Parlamentul Republicii Moldova, membru al PSRM împreună cu Vasile Bolea şi Victor Poleacov, juriştii Partidului Socialiştilor din Republica Moldova şi Alexandru Meliniciuc, membru al aripei de tineret PSRM „Garda Tînără” au susţinut o conferinţă de presă în cadrul căreia au adus la cunoştinţa opiniei publice esenţa contractelor impuse de către Direcţia Generală locativ-comunală Chişinău şi Primăria mun. Chişinău locuitorilor capitalei cu privire la administrarea blocurilor locative.

Potrivit juriştilor, acestea sînt ilegale şi încalcă flagrant drepturile cetăţenilor din următoarele considerente:

- Direcţia Generală locativ-comunală Chişinău şi Primăria mun. Chişinău au întocmit contractile şi le impun spre semnare consumatorilor fără ca aceste contracte să fie avizate de Ministerul Economiei şi Comerţului şi fără aprobarea contractelor-model de către Guvern, aşa cum prevede legislaţia în vigoare.

- Conform anexei nr. 11 la Hotărîrea Guvernului nr. 191/2002, contractele privind prestarea serviciilor de deservire a blocurilor locative sînt stipulate condiţiile contractuale standard care trebuie să fie prevăzute. Contractele pe care le impune Direcţia Generală locativ-comunală Chişinău şi Primăria mun. Chişinău nu prevăd aceste condiţii şi este în contradicţie cu Hotărîrea de Guvern 191/2002, Legea nr. 105 privind protecţia consumatorilor, Codul Civil al RM, etc.

- Contractele sînt impuse pentru semnare consumatorilor de către Întreprinderile Municipale de Gestionare a Fondului Locativ (ÎMGFL), unde ÎMGFL figurează nu în calitate de prestator de servicii, dar în calitate de administrator al blocurilor de locuit, ceea ce le oferă împuterniciri suplimentare care nu sunt prevăzute în contract.

Socialiştii consideră că prin impunerea a astfel de contracte se urmăreşte scopul de a împuternici ÎMGFL-urile, sau cum li se mai spune SEL-uri, cu atribuţii suplimentare care le vor permite administrarea blocurilor locative fără consultarea locatarilor, inclusiv în probleme de genul: construcţia de mansarde, darea în arendă a spaţiilor de uz comun etc.

În aceste condiţii, socialiştii au spus că au transmis sesizări în adresa Procuraturii Generale pentru a verifica în ce bază cetăţenii sînt ameninţaţi cu sancţionări dacă nu semnează contractele.

De asemenea, pentru a responsabiliza SEL-urile, socialiştii au elaborat un proiect de decizie a consiliului municipal prin care conducătorii SEL-urilor vor fi obligaţi să prezinte rapoarte anuale despre gestionarea banilor acumulaţi de la locatari.

Totodată, socialiştii au transmis mai multe interpelări de depuat în adresa tuturor instanţelor responsabile pentru a stopa impunerea semnării acestor contracte.

De asemenea, socialiştii au lansat o campanie amlă de informare a populaţiei în acest sens în cadrul căreia deja mai multe mii de persoane s-au dezis de semnarea unor asemenea contracte.