Nume
Parola
Vizualizări: 2774
Declarația Comitetului Executiv al PSRM
21 Octombrie 2013 — Socialiştii, ca partid de opoziţie parlamentar, vor susţine orice acţiune legală care va duce la demiterea actualei guvernări corupte şi incompetente. Suntem gata să răspundem pozitiv şi la apelul preşedintelui PCRM Vladimir Voronin, de a crea un front comun în campania politică împotriva alianţei de guvernare. Suntem gata să discutăm o agendă politică comună, dacă dl Voronin este sincer în apelul şi intenţiile sale.
Socialistii apreciază pozitiv decizia comuniștilor de a susține, în sfîrșit, ideea referendumului de a-l demite pe primarul general de Chișinău, Dorin Chirtoacă, dar și decizia categorică de a opri implementarea în raioane unde sunt în coaliții cu partidele de dreapta a politicilor antisociale cum ar fi închiderea școlilor (ultimul caz la Florești). Mai mult decît atît liderii PCRM s-au angajat să sancționeze dur reprezentanții săi în raioane pentru implementarea unor astfel de politici, inclusiv pînă la excluderea totală din partid. La fel PSRM apreciază că de la declarația anterioară toate proiectele sociale prezentate în Parlament de către socialiști au fost susținute de către comuniști. La rîndul său PSRM, așa cum a făcut-o și pînă în luna septembrie curent, a desfășurat multiple acțiuni de protest împotriva guvernării, unele din acestea avînd agenda comună cu PCRM.
În ceea ce privește obiectivele anunțate de liderul Comuniștilor, dl Vladimir Voronin, CE al PSRM menționează următoarele:
-          PSRM susține întru totul obiectivul de integrare în Uniunea Vamală și integrarea euroasiatică. Partidul Socialiștilor este singurul partid reprezentat în Parlament în documentele de program ale căruia este expres scris că obiectivul politicii externe este integrarea în organizațiile din est. Acest lucru a fost confirmat odată în plus de rezoluția congresului din 3 august 2013. Totodată, deja de două săptămîni, PSRM desfășoară o amplă campanie la nivel local de informare a cetățenilor în ce privește beneficiile integrării eurasiatice, dar și starea de lucruri, riscurile în legătură cu acțiunile și decizia unilaterală a guvernării de a parafa documentele secrete la Vilnius.
-          PSRM susține întru totul necesitatea de restabilire urgentă a justiției sociale. În acest context, menționăm că PSRM este partidul care a prezentat încă în decembrie 2012 Solutia de Alternativa - programul de acțiuni imediate pentru redresarea situației dezastruoase economice și sociale. În baza acestuia în Parlamentul Republicii Moldova au fost înregistrate numeroase proiecte de legi în parlament venite să sprijine inclusiv cele mai vulnerabile pături sociale – pensionarii, invalizii, mamele cu mulți copii, studenții etc. Astăzi, în echipa PSRM se regăsesc unii dintre cei mai buni conducători ai instituțiilor guvernamentale din perioada anilor 2001 – 2009, care elaborează împreună cu societatea civilă Programul de dezvoltare a Republicii Moldova pe termen lung, document în care este realizată o analiză minuțioasă a stării de lucruri în țară și acțiunilor care trebuie să fie realizate pe viitor în vederea asigurării prosperității și bunăstării populației.
-          PSRM este de parere că toți cei care au prejudiciat statul trebuie să raspundă în fața legii. Bunurile statului trebuie întoarse poporului. Este regretabil că acest lucru nu a fost realizat cu cei care și-au bătut joc de oameni și de țară în anii 90. Pentru următoarea guvernare nu va exista nici o scuză, dacă nu va pune în aplicare cele mai dure sancțiuni în raport cu cei care au delapidat statutul și cetățenii.

În această ordine de idei, constatăm că obiectivele sunt comune, chiar dacă viziunile cu privire la realizarea acestora sunt diferite.
CE al PSRM în continuare consideră faptul că deși interpretările cu privire la modalitățile de luptă, terminologia utilizată, limitele acțiunilor desfășurate sînt de multe ori diferite în raport cu cele ale Partidului Comuniștilor – scopul este unul - înlăturarea cît mai rapidă a guvernării antidemocratice și antipopulare din Republica Moldova constituite de partidele de dreapta – PD, PLDM si tot felul de reformatori-unionisti. Suntem pentru restabilirea ordinii și justiției sociale, economice și politice în Republica Moldova. Asteptam un dialog sincer din partea PCRM in acest sens.