Nume
Parola
Vizualizări: 3041
Chişinău are nevoie de Altceva, Moldova are nevoie de Altceva
8 Octombrie 2013 — Peste 90.000 de locuitori ai municipiului Chişinău au semnat în mai puțin de trei luni de zile pentru organizarea unui referendum de demitere a primarului. Zeci de mii de oameni, iar în general, cîteva sute de mii de oameni doresc Altceva în Chişinău: altă conducere, altă calitate, altă responsabilitate, ordine, dezvoltare. Altceva pentru Moldova doresc şi locuitorii ţării. De astăzi, socialiştii vor instala corturi în raioanele ţării, cu sloganul „Moldova are nevoie de Altceva”.

Liderului socialiştilor Igor Dodon a anunţat încheierea campaniei de colectare a semnăturilor chişinăuenilor care susţin ideea organizării unui referendum municipal. Potrivit lui Dodon, deşi aceste 90.000 de semnături au o putere morală, socială şi politică indubitabilă (în realitate, e nevoie de doar 60.000 pentru iniţierea procedurilor de organizare a referendumului). Vă amintim că, mai devreme, înregistrarea oficială a grupului de iniţiativă a fost respinsă în mod surprinzător, antidemocratic, de Judecătoria Centru. Este probabil pentru prima dată în istoria unor astfel de procese cînd instanța de judecată în mod flagrant încalcă drepturile cetățenilor fără nici un fel de explicație plauzibilă. În prezent, acest subiect este înaintat la Curtea de Apel, dar între timp, în vară, a fost iniţiată campania socială de colectare a semnăturilor în sprijinul ideii de demitere a primarului Dorin Chirtoacă.

Acum, aceste 90.000 de semnături vor fi utilizate ca argument atât în cadrul procesului de judecată, cît şi în cadrul şedinţei Consiliului Municipal Chişinău. La modul concret, socialiştii cer sprijinul fracțiunilor Partidului Comuniștilor din Republica Moldova și Partidului Liberal Democrat din Moldova pentru a vota direct în CMC pentru organizarea unui referendum municipal, fără a aştepta o decizie din partea instanţei.

Igor Dodon a anunţat că a semnat două adresări: una către consilierii CMC, alta către primarul Chirtoacă (le găsiţi ataşate).

În adresarea către CMC, sunt menţionate următoarele:

„Datoria aleşilor municipali este să ia atitudine faţă de dorinţa concentrată a zeci de mii de cetăţeni şi să asigure prin votul colectiv al Consiliului Municipal Chişinău organizarea unui referendum în Chişinău. Consilierii care nu sunt de acord cu incompetenţa şi cu politicile distructive promovate de primarul Dorin Chirtoacă pot asigura un vot majoritar în favoarea referendumului de destituire a primarului”.
În adresarea către Dorin Chirtoacă, este următorul apel:

„Sute de mii de locuitori ai municipiului sunt în dezacord cu ceea ce faci dumitale la Primărie. Mai mult, în Chişinău este încetăţenită opinia că dumitale ai obţinut acest mandat prin metode neloiale, adică necinstite. În asemenea situaţie, nu vă cer demisia de onoare, ştiu că o asemenea cerere nu va fi onorată. Dar consider că cel mai corect ar fi ca dumneata să accepţi organizarea unui referendum municipal, care să pună punctul pe i şi să demonstreze adevărata atitudine a orăşenilor faţă de primar. Dacă aveţi curaj, domnule cavaler, puteţi încuraja consilierii liberali, precum şi pe alţii, să voteze în Consiliul Municipal decizia de organizare a unui referendum municipal. Publicul stă cu ochii pe dumitale să vadă cum vei proceda, cavalereşte sau nu”.

Tot astăzi, Igor Dodon a anunţat o nouă campanie socială, de atitudine faţă de haosul şi fărădelegea din ţară. În toate raioanele republicii vor fi instalate corturi cu sloganul „Moldova are nevoie de Altceva”, unde vor fi distribuite materiale informative despre situaţia din ţară, vor fi organizate audieri şi consultări ale cetăţenilor.

Menționăm, că în mun. Chișinău, concomitent cu procesul de colectare a semnăturilor au fost organizate în corturi mai mult de 100 de întrevederi ale deputaţilor şi consilierilor municipali PSRM, juriștii fundației Soluția cu cetățenii, procesate peste 2340 de petiții de la cetățeni, acumulate peste 900 de propuneri privind dezvoltarea mun. Chișinău.

Despre modul în care se va desfăşura această campanie socială la nivel național veţi informaţi pe parcurs.