Nume
Parola
Vizualizări: 2620
La Bucureşti a avut loc prima reuniune a Comitetului de coordonare privind cooperarea moldo-română în domeniul TIC
Chişinău, 25 Septembrie 2013 — În cadrul primei reuniuni a Comitetului de coordonare privind cooperarea moldo-română în domeniul tehnologiei informaţiei şi comunicaţiilor(TIC) au fost discutate acţiunile care urmează a fi întreprinse pentru aplicarea prevederilor Memorandumului de înţelegere între Guvernul Republicii Moldova şi Guvernul României cu privire la colaborarea pe segmentul TIC. Delegaţia Ministerului Tehnologiei Informaţiei şi Comunicaţiilor din Republica Moldova a fost condusă de viceministrul Vitalie Tralev, care a efectuat, în perioada 23-24 septembrie, o vizită de lucru la Bucureşti.

În timpul reuniunii părţile au făcut un schimb de informații asupra stadiului actual de dezvoltare a domeniului TIC în cele două state, trasând direcţiile prioritare de colaborare pentru viitor. Discuţiile cu oficialii români s-au axat pe dezvoltarea cooperării bilaterale, în special, sub aspectul armonizării legislației naționale la directivele UE. Partea română a salutat succesele Republicii Moldova în dezvoltarea Societății Informaționale și şi-a exprimat disponibilitatea de a acorda expertiză și asistență în dezvoltarea Sistemului Național Unic pentru preluarea apelurilor de urgență - 112, accesul pe proprietăți și utilizarea infrastructurii partajate, ajustarea legislației în domeniu, dezvoltarea serviciilor electronice, ale documentelor și semnăturii electronice, dar a manifestat interes şi pentru preluarea experienței Republicii Moldova în dezvoltarea domeniului TIC.

Programul vizitei viceministrului TIC, Vitalie Tarlev, la Bucureşti a inclus și o serie de întrevederi bilaterale cu dl Sorin Vicol, Secretar de stat în Ministerul pentru Societatea Informațională, dl Marius Cătălin Marinescu, Preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii din România, dl Cătălin-Petrică Aramă, Președintele Centrului Naţional “România Digitală”, Generalul ing. Marcel Opriş, Directorul Serviciului de Telecomunicaţii Speciale din România.