Nume
Parola
Vizualizări: 2939
Primul atelier de lucru privind Programele Transfrontaliere, a avut loc în Regiunea Sud
Cimișlia, 6 Septembrie 2013 — Cancelaria de Stat, în colaborare cu Agenția de Dezvoltare Regională Sud și proiectul „Modernizarea Serviciilor Publice Locale în Republica Moldova", implementat de Agenția de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ), a organizat primul atelier de lucru, privind procesul național consultativ pentru elaborarea noilor programe de cooperare transfrontalieră, finanțate în cadrul Instrumentului European de Vecinătate în perioada 2014-2020.
Din ciclul de ateliere , desfășurate în intervalul 5.09 - 2.10, 2013, primul s-a desfășurat la Cimișlia. La atelier au participat reprezentanți ai APL de nivelurile I și II din raioanele Cimișlia, Basarabeasca, Ștefan Vodă, Căușeni , ai Serviciului Protecție Civilă și Situații Excepționale al MAI, consultanți GIZ și specialiștii ADR Sud.
Scopul atelierului a fost de a contribui la:
- informarea potențialilor aplicanți privind oportunitățile oferite în cadrul noilor programe de cooperare transfrontalieră;
-lansarea procesului consultativ la nivel național, privind selectarea obiectivelor tematice și acțiunilor eligibile, ce urmează a fi incluse în documentele de program pentru Programele Operaționale Comune România - Republica Moldova și bazinul Mării Negre, pentru 2014-2020.
Grupul de lucru a analizat situația actuală în cadrul programelor de cooperare transfrontalieră, instrumentele și obiectivele în cadrul Institutului European de Parteneriat și Vecinătate (IEVP), dar și programele eligibile pentru perioada 2014-2020. Acestea au fost studiate în baza priorităților și obiectivelor strategice, adaptate la specificul fiecărei regiuni.
Prioritățile tematice de care trebuie să se țină cont, sînt:
* Îmbunătățirea condițiilor de trai a comunităților locale prin intermediul proiectelor comune în domeniul dezvoltării economico-sociale;
* Soluționarea problemelor comune în domeniile : mediu, angajarea în cîmpul muncii, sănătate publică;
* Cultură, educație, sport.
În cadrul reuniunii a fost evaluată experiența programelor tansfrontaliere anterioare (2007-2013) și accentuată responsabilitatea fiecărei structuri din stat și societate, în cadrul realizării ulterioare a acestor programe - 2014-2020.
Menționăm că lansarea propriu-zisă a Programului va avea loc în anul 2014, pe un termen limitat de depunere a cererilor de finanțare, și de aceea aceste ateliere pot fi o oportunitate pentru a cunoaște în detalii condițiile de aplicare.
Ședințele de lucru privind programele transfrontaliere se vor desfășura în etape și în Regiunile Nord și Centru, pînă la începutul lunii octombrie.