Nume
Parola
Vizualizări: 2423
CCI pregătește manageri în eficiență energetică
Chișinău, 4 Septembrie 2013 — Cu suportul partenerilor din Uniunea Europeană, Camera de Comerț și Industrie a Moldovei pregătește manageri în eficiență energetică. Pe 4 septembrie 2013, la CCI, peste 25 de reprezentanți ai mediului de afaceri, administrației publice locale și specialiști în domeniul energetic au luat parte la prezentarea Programului ”European Energy Manager – EUREM”.
Expertul ceh Hana Potuckova, consultant senior în energetică şi mediu, a informat participanții despre practicile europene în managementul energetic, utilizarea surselor regenerabile de energie, reducerea costurilor și consumului de energie.
EUREM este un program de instruire standardizat, care se desfăşoară în ţările 13 țări din UE, formând totodată o reţea pentru Managerii Energetici Europeni. În cadrul cursurilor, participanții își consolidează cunoştinţele în domeniul energiei electrice şi termice, sunt familiarizați cu tehnologii şi echipamente moderne, soluţii tehnice posibile pentru reducerea consumului de energie, elemente de bază în calcularea economico-financiară a măsurilor de eficienţă energetică etc.
Managerii instruiţi vor dispune de pregătirea practică necesară desfăşurării activităţilor de elaborare, proiectare, implementare şi control al proiectelor pentru sporirea randamentului proceselor energetice în cadrul unui obiect public sau privat.
”Anterior am activat în sectorul privat, de aceea înțeleg foarte bine preocupările dumneavoastră. Participând la Programul EUREM, veți aborda mult mai profesionist și mai complex problema eficienței energetice, identificând soluțiile optime pentru conservarea energiei, valorificarea resurselor interne și reducerea costurilor energetice la organizația sau compania pe care o reprezentați”, a spus Hana Potuckova.
Referindu-se la oportunitatea derulării Programului EUREM, vicepreședintele CCI, Tudor Olaru, a accentuat că, problema eficientizării consumului de energie este actuală nu doar pentru Republica Moldova. ”Pilonii pe care se bazează EUREM sunt cunoașterea profundă a modalităților de economisire a energiei și utilizarea surselor alternative de producere a energiei. În contextul în care țara noastră importă majoritatea resurselor energetice, Programul EUREM este binevenit.”
Participanții la eveniment au fost interesați de eficientizarea consumului de energie la întreprinderi, instituții de învățământ, spitale, blocuri locative ș.a.
În Republica Moldova, Programul EUREM este realizat de Centrul de Formare Continuă al CCI. Instruirea demarează în septembrie curent. La curs pot participa persoane cu studii tehnice superioare; experienţă de muncă în domeniul energetic, construcţii sau arhitectură; experienţă în gestionarea blocurilor locative sau altor tipuri de clădiri.
Informații suplimentare și înscrieri: Tel/fax: 022 23 52 94; 022 23 32 86, e-mail: alen@chamber.md, www.chamber.md