Nume
Parola
Vizualizări: 4040
„Fiecare cetățean, inclusiv femeile, trebuie să se implice activ, cu toată ardoarea”: Lansarea Şcolii Politice „Femei implicate – Democrație consolidată”
Chișinău, 20 Mai 2013 — O Școală Politică, având genericul „Femei implicate – Democrație consolidată”, a fost lansată la Chişinău, cu participarea unor invitaţi speciali, printre care Vicepreşedinta Parlamentului Republicii Moldova, Liliana Palihovici, şi Ambasadoarea Suediei în Moldova, Ingrid Tersman.

La lansarea Şcolii Politice „Femei implicate – Democrație consolidată” au fost prezente cele 22 de noi beneficiare ale acestei iniţiative, precum şi cei 5 invitați speciali.

În discursul său motivaţional şi plin de confesiuni, Vicepreşedinta Parlamentului Republicii Moldova, Liliana Palihovici, a afirmat că această şcoală este o foarte bună oportunitate pentru reuşită şi a evidențiat cât de important este să ai încredere în puterile proprii. „Este un proces care nu trebuie lăsat doar în mâna politicienilor. Fiecare cetățean, inclusiv femeile, trebuie să se implice activ, cu toată ardoarea”, a declarat Liliana Palihovici, exprimându-şi, totodată, sprijinul pentru această iniţiativă.

Ambasadoarea Regatului Suediei în Republica Moldova, Ingrid Tersman, a remarcat în mesajul său că datorită anume unor astfel de proiecte problemele de gen au mai multe şanse să fie soluţionate.

În cadrul unui modul al evenimentului, Vicepreşedinta Parlamentului, Liliana Palihovici, a împărtăşit cu participantele experienţa sa profesională și a relevat punctele forte dar și sacrificiile implicării în politică, menţionând şi faptul că pledează pentru includerea unei cote obligatorii temporare de reprezentare a femeilor.

Participantele la Şcoala Politică au fost salutate şi de iniţiatoarei proiectului, Nighina Azizov, care le-a îndemnat pe participante să fie lidere în comunitățile lor.

Unul dintre invitaţii speciali ai evenimentului, Johan Hommes le-a vorbit participantelor despre puterea liderismului și succes. „52% din populație sunt femei, deci și 52% trebuie să fie procentul de implicare a femeilor în politică”, a remarcat Johan Hommes. Un alt invitat, Igor Buzu, a analizat o mică statistică privind evoluţia implicării femeii în politica din Republica Moldova, comparând această școală cu grupul de femei care a luptat în istorie pentru obținerea dreptului la vot. Iar Andrei Brighidin a comparat acest program cu un „laborator experimental în care fiecare are ce învăța”.

Ulterior, a fost prezentată echipa şi structura proiectului, iar Nicolae Apostu a susţinut un training în liderism și pro-activitate.

Proiectul „Femei implicate – Democrație consolidată” este realizat în perioada mai 2013 – august 2013 cu sprijinul Centrului „Parteneriat pentru dezvoltare”, în colaborare cu Fundaţia Est-Europeană, din resursele acordate de Guvernul Suediei prin intermediul Agenţiei Suedeze pentru Dezvoltare şi Cooperare Internaţională (Sida) și cu suportul Ambasadei Statelor Unite ale Americii în Republica Moldova, prin intermediul Programului de Granturi pentru Democrație din resursele acordate de Guvernul SUA.