Nume
Parola
Vizualizări: 3415
Agenda de la Anenii Noi a Vicepreşedintei Parlamentului Republicii Moldova, Liliana Palihovici
Anenii Noi, 17 Aprilie 2013 — Agenda de la Anenii Noi a Vicepreşedintei Parlamentului Republicii Moldova, Liliana Palihovici, a inclus audienţa cetăţenilor, o întâlnire cu angajaţii spitalului raional, o reuniune cu factorii de decizie raionali şi alte activităţi comunitare.

Dialogul purtat la Anenii Noi a vizat subiecte importante, de interes major pentru participanţii la reuniune: primari, medici, asistenţi sociali, manageri şcolari, deţinători de terenuri agricole, agenţi economici, lideri comunitari etc.

Astfel, primarii şi asistenţii sociali au vorbit despre problemele care apar în satele Republicii Moldova cu privire la ajutorul social. „Sunt necesare mai multe modificări, astfel încât ajutorul social să ajungă la oamenii nevoiaşi care, într-adevăr, au nevoie de acesta”, au afirmat partenerii de dialog ai Vicepreşedintei Parlamentului. Liliana Palihovici a menţionat în context că „revizuirea listelor de beneficiari ai ajutorului social ţine de competenţa primăriilor şi asistenţilor sociali şi asemenea chestiuni pot fi decise la nivel comunitar”. De asemenea, au fost abordate subiecte privind necesitatea asigurărilor sociale obligatorii, despre concetăţenii noştri care muncesc peste hotare şi doresc să se întoarcă acasă. De asemenea, au fost menţionate proiectele investiţionale aflate în derulare în raionul Anenii Noi şi modalităţile de cooperare transfrontalieră.

Tema examenului de bacalaureat, capacitatea centrelor de Bac de asigurare a unui climat favorabil susţinerii examenelor şi necesitatea instalării camerelor de luat vederi pentru excluderea tentativelor de copiat s-au aflat printre temele abordate în dialogul cu Liliana Palihovici de către profesorii şi managerii şcolari din Anenii Noi.

Întâlnirea cu angajaţii spitalului raional Anenii Noi, la care au participat peste 60 de lucrători medicali, a avut în prim plan teme precum medicamentele compensate, reforma în domeniul sănătăţii şi provocările acesteia, precum şi necesitatea modernizării spitalului.

Îngrijorările agricultorilor din Anenii Noi, exprimate în timpul discuţiilor, au vizat creşterea nivelului Nistrului în satele din raion, în special la Şerpeni, şi riscul real al inundaţiilor.

„Aceste discuţii directe cu cetăţenii şi cu factorii de decizie de la nivel raional, pe care le-am avut la Anenii Noi, ne ajută să găsim soluţii la problemele oamenilor – acolo unde este posibil, la nivel comunitar, iar acolo unde este necesar – să facem modificări legislative sau să promovăm iniţiative care ajută comunităţile să se dezvolta”, a afirmat Vicepreşedinta Parlamentului, Liliana Palihovici.

La audienţa cetăţenilor din Anenii Noi, pe care a avut-o Liliana Palihovici luni, a participat conducerea raionului.

Serviciul de presă | Cabinetul Vicepreședintei Parlamentului Republicii Moldova