Nume
Parola
Vizualizări: 4473
Declaraţie a Vicepreşedintei Parlamentului Republicii Moldova, Liliana Palihovici
Chișinău, 13 Aprilie 2013 — Constat o situaţie mai mult decât îngrijorătoare în legătură cu interdicţia de circulaţie în uniformă a forţelor de poliţie şi de securitate ale Republicii Moldova la Bender şi în satele din apropiere, anunţată de administraţia separatistă de acolo. Am reacţionat ca cetăţean şi ca deputat şi există deja un angajament al autorităţilor noastre de adoptare a tuturor măsurilor necesare pentru depăşirea situaţiei.

Asemenea acţiuni ale administraţiei locale de la Bender, adoptate unilateral şi ilegal, subminează procesul de soluţionare paşnică a conflictului transnistrean şi nu se înscriu în măsurile de încredere, realizate în ultimul timp în regiune.

Republica Moldova are un scop – asigurarea securităţii şi bunăstării cetăţenilor Republicii Moldova, indiferent pe ce mal al Nistrului locuiesc şi activează – şi fac apel să continuăm eforturile care să ne apropie, nu să ne îndepărteze de realizarea acestui scop.

Serviciul de presă | Cabinetul Vicepreședintei Parlamentului Republicii Moldova