Nume
Parola
Vizualizări: 3675
Memorandum de Parteneriat transfrontalier în domeniul Societății Informaționale
Iasi - Chisinau, 24 Martie 2013 — Asociația Pro Support, Iași, România în parteneriat cu Alianţa Centrelor Comunitare de Acces la Informaţie şi Instruire din Republica Moldova, Rezina, Republica Moldova, au semnat astăzi, 24 martie 2013, un Memorandum de Parteneriat ce vizează mobilizarea și orchestrarea resurselor logistice și financiare la nivelul regiunii transfrontaliere România-Republica Moldova în sensul antrenării factorilor decizionali și ai tuturor stakeholderilor publici și privați în acțiuni de lucru comune pentru identificarea de soluții privind stimularea dezvoltării durabile a societății prin promovarea:

1. Tehnologiilor informației și comunicațiilor (TIC) în sensul dezvoltării unei ”societăți informaționale” incluzive și al reducerii decalajelor digitale între diferitele grupuri sociale, îmbunătățirea competențelor de tip eSkills.
2. Serviciilor IT pentru domenii prioritare: eSănătate, eMedicina, eComerț, eLearning, TeleMedicină, eTraining, eAgricultură, Business Intelligence, eAdministrație.
3. Noilor forme de învățământ, educație și training, precum și e-Learning, de învățământ la distanță, ”blended learning”.
4. Produselor și serviciilor TIC pentru creșterea eficienței energetice;
5. Soluțiilor digitale de conservare a patrimoniului cultural material și imaterial caracteristic ariei geografice transfrontaliere.

Asociația Pro Support din Iași, România este un ONG a cărui misiune vizează angrenarea actorilor publici şi privaţi locali, regionali, naţionali şi externi în sensul îmbunătăţirii nivelului de trai şi a condiţiilor de muncă, promovarea coeziunii economice şi sociale, creşterea competitivitătii produselor şi serviciilor, dezvoltarea regională prin facilitarea accesului la educaţie, resurse şi tehnologii inovative, în contextul dezvoltării societăţii europene bazate pe cunoaştere şi inovare.

Alianţa Centrelor Comunitare de Acces la Informaţie şi Instruire ACCAII din Republica Moldova are ca misiune dezvoltarea durabilă a comunităţilor şi consolidarea societăţii informaţionale din Republica Moldova prin eficientizarea activităţii Centrelor Comunitare de Acces la Informaţie şi Instruire şi creşterea aportului lor la dezvoltarea comunităţilor, pentru a facilita participarea activă în viaţa comunitară a cetăţenilor, la procesul decizional alături şi împreună cu autorităţile publice şi unităţile economice, susţinerea şi promovarea activităţilor Centrelor Comunitare de Acces la Informare şi Instruire prin dezvoltarea serviciilor profesioniste de informare, consultare, asistenţă şi instruire și contribuirea la diminuarea fenomenului diviziunii digitale în Republica Moldova.

Asociația Pro Support
Iasi, Gării 18, bl. L25, ap. 9, 700090, Iasi, Romania
Website: www.prosupport.ro
E-mail: office@prosupport.ro
Tel./Fax +40-332-461232

Alianţa Centrelor Comunitare de Acces la Informaţie şi Instruire
Str. Pacii 61, Rezina, Republica Moldova, MD-5401
Website: www.infonet.md, E-mail: accaii.moldova@gmail.com,
Tel./fax: +373 25421360